Credeam că Armata României este ultima instituție pe care nimeni nu o va transforma într-un experiment de imagine. Ultima redută a disciplinei, a onoarei și a demnității.
Am spus era.
Pentru că într-o lume în care războiul bate la ușă, în care dronele și rachetele schimbă soarta națiunilor, iar securitatea României nu mai este un subiect teoretic, românii privesc militari dansând în formație.
Nu, nu dansul este problema.
Problema este mesajul.
În momente istorice, fiecare imagine contează. Uniforma militară nu este un costum de spectacol. Este simbolul jurământului de a-ți apăra țara, chiar cu prețul vieții.
Lumea arde. La propriu.
Românii au nevoie să privească spre Armata lor și să simtă încredere. Să vadă antrenament, disciplină, profesionalism și forță. Să știe că, dacă va veni vreodată ziua grea, există oameni pregătiți să stea între pericol și familiile lor.
Armata nu are nevoie să fie populară.
Armata are nevoie să fie respectată.
Iar respectul nu se construiește prin momente care transformă uniforma într-un subiect de glume pe internet, ci prin seriozitate, sacrificiu și excelență.
Există instituții care își permit să urmărească trendurile.
Armata României nu este una dintre ele.
Pentru că atunci când cetățenii încep să zâmbească privind uniforma, în loc să simtă siguranță, nu am câștigat nimic.
Am pierdut ceva esențial: încrederea într-un simbol al statului.
Iar în vremurile care vin, încrederea va valora mai mult decât orice campanie de imagine.
