Decizia Senatului de a relaxa restricțiile privind consumul de alcool pe stadioane nu este doar o modificare legislativă, ci un test de maturitate pentru societatea românească. Într-o Europă în care un fan pe Allianz Arena sau San Siro își poate savura civilizat o bere de 5% înainte de meci, era timpul ca și suporterul român să iasă din zodia prohibiției absurde. Faptul că berea devine legală în zone delimitate transformă stadionul dintr-un spațiu de maximă încordare într-un loc al socializării. Este, în esență, un pas spre normalitate: statul începe să îi trateze pe cetățeni ca pe niște adulți responsabili, nu ca pe niște potențiali infractori care trebuie ținuți „pe uscat” de teamă să nu dărâme arena.
De la supraveghere la demnitate
Sigur, legea vine la pachet cu măsuri stricte, printre care supravegherea video continuă, dar este un compromis acceptabil: libertatea de a bea o bere vine cu asumarea propriei conduite. Dacă greșești, ești identificat și plătești. Aceasta este rețeta unei societăți funcționale. Însă, odată cu acest pas spre civilizație, se cască o prăpastie uriașă între dorința de modernizare și realitatea brută a spațiului public românesc. Dacă putem fi destul de civilizați încât să consumăm alcool la meci fără să ne batem, de ce suntem în continuare tratați ca o turmă la alte evenimente publice?
Următorul pas: Jos gardurile!
Dacă stadioanele încep să se deschidă, următorul pas logic și obligatoriu este eliminarea țarcurilor metalice de la adunările publice care nu sunt proteste. Este o imagine dezolantă, care din păcate a devenit o obișnuință toxică în România: oameni înghesuiți între gardurile jandarmeriei, priviți de sus ca niște animale ce trebuie strunite.
Să luăm exemplul sărbătorilor naționale sau religioase. La Alba Iulia, de 1 Decembrie, românii care vin să celebreze Marea Unire sunt separați de oficialități și de coloana militară prin kilometri de metal rece. Aceeași umilință se repetă la Iași, de Sfânta Parascheva, unde pelerinii, oameni în vârstă, veniți cu credință în Dumnezeu, sunt controlați prin labirinturi de garduri, de parcă ordinea publică ar depinde exclusiv de îngrădirea fizică a individului.
Cetățeni, nu exponate în țarc
De ce trebuie să stea românii în țarcuri? Această estetică a represiunii preventive nu are ce căuta într-o democrație care se pretinde europeană. Gardul jandarmeriei a devenit un simbol al neîncrederii statului în propriul popor. Dacă la stadion putem implementa sisteme de monitorizare inteligente și zone de consum civilizat, de ce la o paradă sau la un pelerinaj singura soluție sigură a forțelor de ordine rămâne cușca metalică?
Normalizarea consumului de alcool pe stadioane ar trebui să fie scânteia care aprinde o reformă a respectului față de cetățean. Este timpul să trecem de la managementul mulțimilor prin forță și îngrădire la un management bazat pe încredere și supraveghere discretă.
Un popor tratat ca o turmă va sfârși prin a se comporta ca atare. Un popor tratat cu demnitate, lăsat să se miște liber de ziua națională sau la stadion, va învăța că libertatea se întreține prin bun simț, nu prin dictatura gardului metalic.
Dacă am început cu berea, haideți să continuăm cu demnitatea de a nu mai fi îngrămădiți în spatele gratiilor la fiecare sărbătoare.
