Declarația publicată de Călin Georgescu despre proiectul Autorității Electorale Permanente privind partidele politice merită luată în serios nu pentru că orice afirmație a unui politician trebuie acceptată fără întrebări, ci pentru că ridică o întrebare fundamentală pentru orice societate democratică:
Cine are dreptul să decidă dacă un partid mai poate exista în viața politică a unei țări?
Călin Georgescu a numit acest moment „drumul către dictatură”. Este o formulare dură. Dar tocmai de aceea trebuie să privim dincolo de eticheta politică și să examinăm problema de fond.
La 21 august 2026, AEP a pus în consultare publică un proiect legislativ care schimbă semnificativ modul în care pot fi înregistrate și dizolvate partidele politice. Proiectul prevede, între altele, un rol direct al AEP în procedurile de dizolvare, prin completuri formate din cinci angajați ai instituției.
Și aici apare problema esențială.
Când administrația primește puterea de a decide dacă un partid trebuie scos din competiția politică, nu mai vorbim despre o simplă procedură administrativă. Vorbim despre putere politică.
Călin Georgescu atrage atenția exact asupra acestei schimbări de paradigmă: mutarea unei puteri extrem de sensibile din zona instanței către o autoritate administrativă.
AEP susține că proiectul păstrează posibilitatea contestării în instanță. Dar tocmai aici trebuie purtată dezbaterea publică: este suficient ca judecătorul să intervină ulterior sau asemenea decizii trebuie să aparțină, de la început, unei instanțe independente?
Întrebarea nu este despre Călin Georgescu.
Nu este nici despre AEP.
Nu este nici măcar despre partidul care ar putea fi vizat astăzi.
Este despre principiul pe care îl lăsăm în urmă pentru ziua de mâine.
Pentru că astăzi poate fi vorba despre un partid pe care nu-l simpatizăm.
Mâine poate fi vorba despre partidul pe care îl votăm.
Iar poimâine poate fi vorba despre orice formațiune politică ce devine incomodă pentru puterea zilei.
Aici trebuie să înțelegem avertismentul lui Georgescu.
Nu trebuie să fii susținătorul lui Călin Georgescu pentru a înțelege că o democrație sănătoasă are nevoie de limite clare asupra puterii.
Și nici nu trebuie să fii adversarul lui pentru a pune sub semnul întrebării unele dintre afirmațiile sale.
Poți să-l critici pe omul politic și, în același timp, să aperi principiul democratic pe care îl invocă.
Aceasta este maturitatea democratică.
Călin Georgescu vorbește despre „drumul către dictatură”. Poate că termenul este intenționat provocator. Dar istoria ne arată că regimurile autoritare nu apar întotdeauna într-o singură zi și nici printr-un singur decret.
Puterea se poate concentra treptat.
O competență aici.
O procedură schimbată dincolo.
Un control judiciar împins într-o etapă ulterioară.
O instituție care primește o putere suplimentară.
Un adversar politic eliminat printr-o procedură devenită între timp „perfect legală”.
Autoritarismul poate începe nu prin abolirea legii, ci prin folosirea legii pentru a concentra puterea.
De aceea, standardele europene privind partidele politice trebuie privite cu maximă seriozitate. Ghidurile Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR tratează dizolvarea forțată a unui partid ca pe o măsură excepțională, care trebuie să fie strict justificată și însoțită de garanții judiciare solide.
Partidele nu trebuie protejate pentru că sunt bune.
Trebuie protejat dreptul de a exista al pluralismului politic, atât timp cât partidele respectă Constituția și legea.
Dacă un partid încalcă legea, trebuie să răspundă.
Dacă există motive reale pentru dizolvarea lui, procedura trebuie să fie fermă.
Dar tocmai pentru că sancțiunea este atât de gravă, decizia trebuie să fie înconjurată de cele mai puternice garanții de independență și imparțialitate.
Pentru că dizolvarea unui partid nu înseamnă doar închiderea unei organizații.
Înseamnă eliminarea unei opțiuni din fața alegătorului.
Iar alegătorul trebuie să fie cel care decide cine îl reprezintă.
Nu administrația.
Nu guvernul.
Nu majoritatea parlamentară.
Nu o instituție care poate ajunge, direct sau indirect, sub influența puterii politice.
Și aici revenim la mesajul lui Călin Georgescu.
„Puterea nu are dreptul să-și aleagă opoziția.”
Această idee este mai importantă decât omul care a rostit-o.
Pentru că dacă acceptăm ca puterea să decidă cine are voie să fie adversarul ei, atunci alegerile pot rămâne perfect organizate, urnele pot rămâne deschise, buletinele de vot pot rămâne tipărite — și totuși pluralismul să fie golit de conținut.
Democrația nu înseamnă doar procedura de vot.
Democrația înseamnă dreptul de a alege între alternative reale.
Iar alternativele reale trebuie să poată exista chiar și atunci când deranjează.
Călin Georgescu a legat acest proiect de ceea ce el consideră a fi începutul unei erodări a democrației după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Putem dezbate la nesfârșit interpretările politice ale acelui moment.
Dar o lecție rămâne incontestabilă:
cu cât puterea instituțiilor este mai mare, cu atât garanțiile împotriva abuzului trebuie să fie mai puternice.
De aceea, proiectul AEP trebuie discutat public, transparent și fără reflexe de partid.
Nu trebuie respins pentru că îl critică Georgescu.
Dar nici nu trebuie acceptat doar pentru că îl propune AEP.
Trebuie judecat după un singur criteriu:
întărește sau slăbește democrația românească?
Aceasta este întrebarea.
Și ea trebuie pusă acum, cât proiectul este încă un proiect.
Pentru că atunci când o prevedere ajunge în Monitorul Oficial, dezbaterea se termină și începe obligația de a o respecta.
Democrația trebuie apărată înainte de abuz, nu după.
Iar avertismentul lui Călin Georgescu ar trebui să ne oblige măcar la o reflecție:
Ce se întâmplă atunci când cei aflați la putere primesc și dreptul de a decide cine poate deveni opoziția lor?
Răspunsul la această întrebare poate spune mai multe despre sănătatea unei democrații decât o mie de discursuri despre democrație.
Pentru că, în cele din urmă, regula este simplă:
Puterea nu trebuie să-și aleagă adversarii.
Poporul trebuie să-și aleagă conducătorii.
Iar dacă vrem ca acest principiu să rămână valabil și mâine, trebuie să-l apărăm astăzi.
