După mult timp, aseară am urmărit cu atenție dezbaterile politice de la televiziunile naționale. Nu pentru spectacol și nici pentru scandal, ci cu speranța că voi auzi măcar o voce care să vorbească sincer despre oameni, despre viitor și despre România.
În schimb, am văzut altceva.
Am văzut politicieni care păreau preocupați mai mult de victoria propriului partid decât de binele țării. Discursuri atent construite, replici elegante, costume impecabile și argumente bine exersate. Totul părea perfect la suprafață. Dar dincolo de această imagine, am simțit un gol.
Parcă nu mai vorbeam despre România, ci despre calcule, alianțe și interese.
M-am întrebat atunci ce se întâmplă după ce luminile din studio se sting, după ce camerele se opresc și lavalierele sunt date jos. Când nu mai există public și nici aplauze, ce rămâne? Se mai gândesc la românii care muncesc din greu, la tinerii care pleacă peste hotare, la bătrânii care își numără fiecare leu sau la copiii care merită un viitor mai bun?
Sau rămâne doar lupta pentru putere?
România nu este o tablă de șah pe care să muți piese în funcție de interesul de moment. România este acasă. Este locul în care ne sunt părinții, copiii, amintirile și speranțele. Este pământul care ne-a format și care ne cere, măcar din când în când, să punem binele comun înaintea orgoliului personal.
De aceea, mesajul meu pentru toți cei care ne conduc sau își doresc să ne conducă este simplu:
Nu uitați că funcțiile trec. Mandatele se termină. Partidele se schimbă. Dar țara rămâne.
Iar în ziua în care îți pierzi dragostea pentru propria țară, nu pierzi doar o idee sau un ideal. Pierzi o parte din identitatea ta, din rădăcinile tale și din ceea ce te definește ca om.
România nu are nevoie de mai multe spectacol și confruntări sterile. Are nevoie de lideri care să o iubească suficient încât să o pună mai presus de ei înșiși.
