Încă un exemplu de „așa nu” în traficul din Alba Iulia. Și, de această dată, nu vorbim despre șoferi indisciplinați, despre pietoni care traversează aiurea sau despre traficul dat peste cap de o semaforizare cel puțin aiuristică. Vorbim despre felul în care autoritățile amenajează, verifică și administrează infrastructura pe care ne cer tuturor să o folosim responsabil.
Priviți fotografia.
În fața Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian”, la o trecere de pietoni, există un semafor. Teoretic.
Practic, semaforul este mascat de un stâlp de iluminat public, astfel încât pentru un șofer care se apropie de trecere vizibilitatea asupra lui este serios afectată.
Cum să faci așa ceva?
Cum să proiectezi, să montezi, să recepționezi sau pur și simplu să accepți o asemenea configurație și să nu observe nimeni că ai pus un stâlp exact în câmpul vizual al unui semafor?
Da, există și un alt semafor amplasat deasupra carosabilului.
Și tocmai aici este problema: faptul că există o a doua semnalizare nu transformă automat o primă semnalizare obturată într-una corect amplasată. Siguranța rutieră nu se face după principiul „mai e unul pe undeva, deci merge și așa”.
Nu, nu merge „și așa”.
Pentru că un semafor nu este un obiect decorativ. Nu este mobilier urban. Nu este ceva ce trebuie doar să existe în inventarul administrației.
Semaforul trebuie să poată fi văzut. Și trebuie să poată fi văzut din timp.
Iar legea este surprinzător de clară în această privință.
OUG 195/2002 spune că mijloacele de semnalizare rutieră trebuie realizate și instalate astfel încât să fie observate cu ușurință și de la o distanță adecvată, atât ziua, cât și noaptea. Mai mult, aceeași lege interzice amplasarea de construcții, dispozitive, amenajări sau alte obstacole care limitează vizibilitatea ori eficacitatea semnalizării și care pot pune în pericol siguranța circulației.
Așadar, discuția nu mai este doar despre estetică.
Nu mai este despre „mie mi se pare că nu se vede bine”.
Este despre respectarea unor obligații legale de siguranță rutieră.
Pentru că legislația nu spune doar că semnalizarea trebuie să existe. Spune că administratorul drumului are obligații concrete privind instalarea, întreținerea și verificarea acesteia. În plus, instalarea mijloacelor de semnalizare se face cu avizul prealabil al poliției rutiere, iar după instalare administratorul drumului, împreună cu poliția rutieră, are obligația de a verifica dacă acestea sunt conforme cu avizul.
Prin urmare, fotografia aceasta ar trebui să genereze mai mult decât o ridicare din umeri.
Ar trebui să genereze o verificare.
Pentru că dacă un stâlp obturează vizibilitatea unui semafor, întrebarea nu este dacă „se poate circula și așa”.
Întrebarea este dacă amenajarea este conformă și sigură.
Și nu, nu avem voie să așteptăm accidentul.
În fața unei școli
Și, desigur, cel mai revoltător aspect este locul.
Nu vorbim despre o străduță pustie ci vorbim despre o trecere de pietoni aflată în fața unei instituții de învățământ.
Peste câteva zile, sute de elevi se vor întoarce la școală.
Vor apărea din nou diminețile aglomerate, mașinile părinților, autobuzele, bicicletele, trotinetele, pietonii grăbiți și copiii care traversează.
Vor apărea si ceața, ploaia, lapovița, ninsoarea și alte asemenea, care vor reduce mult vizibilitatea.
Va apărea probabil și poleiul, care va mari distanța de frânare.
Așadar, într-un asemenea loc, standardul ar trebui să fie: vezi semaforul din timp, înțelegi semnalul din timp, reduci viteza din timp și poți opri din timp.
Nu: cred că era un semafor după stâlp, bine că nu am lovit pe cineva!
Asta nu este siguranță rutieră.
Este improvizație.
„Merge și așa” nu este o soluție de trafic
Alba Iulia are nevoie de mai puține explicații după accidente și de mai multe verificări înaintea lor.
Are nevoie ca administrația să privească infrastructura din perspectiva celui care conduce mașina, nu doar din perspectiva celui care privește un plan tehnic.
Are nevoie ca fiecare trecere de pietoni din apropierea școlilor să fie verificată.
Are nevoie ca fiecare semafor să fie verificat din câmpul vizual real al șoferului.
Are nevoie ca stâlpii, indicatoarele, vegetația, panourile și orice alte obstacole să fie analizate în raport cu semnalizarea rutieră.
Și are nevoie ca acea celebră întrebare „Cine răspunde?” să fie pusă înainte, nu după ce cineva ajunge pe capota unei mașini.
Pentru că un semafor care există, dar care nu funcționează sau pe care șoferul îl vede prea târziu, este o soluție de siguranță doar pe hârtie.
În realitate, poate deveni exact opusul.
Iar la câțiva metri de o școală, într-un oraș care a avut deja destule accidente tragice pe trecerile de pietoni, nu mai este loc pentru „merge și așa”.
Nu. Nu merge și așa.
Semaforul trebuie să fie văzut. Trebuie să fie văzut din timp. Iar cine administrează drumul are obligația să se asigure că acest lucru se întâmplă.
