România nu mai este condusă pentru români. Este împărțită, vândută și sacrificată bucată cu bucată de oameni care au jurat să o apere, dar care au transformat puterea într-o afacere personală. Sub costume scumpe și discursuri despre „stabilitate”, se ascunde cea mai mare trădare a acestui neam: distrugerea lentă a propriei țări.
Au vândut apa.
Au vândut sarea.
Au îngenuncheat energia acestei țări, doar ca apoi să cumpărăm din afară, la prețuri umilitoare, ceea ce noi aveam din belșug.
Au lăsat pământurile României pe mâna intereselor străine, în timp ce românii pleacă din sate, din orașe, din propria lor viață, cu sufletul rupt și cu speranța făcută praf.
Iar voi, cei care ar trebui să apărați această țară… unde sunteți?
Ce apărați?
Frontierele?
Sau privilegiile celor care au transformat România într-o colonie de interese și contracte?
Ce apărați când bătrânii acestei țări își numără medicamentele înainte să-și cumpere pâine?
Ce apărați când părinții își îmbrățișează copiii în aeroporturi și plâng în tăcere pentru că România nu le mai oferă niciun viitor?
Ce apărați când tinerii cresc fără rădăcini, fără încredere și fără sentimentul că țara asta le mai aparține?
România moare încet.
Nu sub bombe.
Nu în război.
Ci sub nepăsare, lăcomie și trădare politică.
Au furat fabrici.
Au închis mine.
Au distrus agricultura.
Au îngropat industria.
Au amanetat resursele și apoi ne-au cerut să fim recunoscători pentru firimituri.
Și cel mai dureros este că toate acestea s-au făcut sub privirea unui popor obosit, mințit și împins să creadă că nu mai are putere.
Dar un popor nu moare când este sărac.
Un popor moare când nu mai are demnitate.
Când nu mai are voce.
Când cei care ar trebui să-l apere aleg să stea drepți doar în fața intereselor străine și cu capul plecat în fața propriului popor.
România nu mai are nevoie de promisiuni.
Are nevoie de conștiință.
De curaj.
De oameni care să spună „ajunge”.
Pentru că într-o zi, copiii acestei țări ne vor întreba ce am făcut când România era vândută bucată cu bucată.
Și atunci nu vom mai putea răspunde cu tăcere.
