În orice democrație funcțională, respectarea Constituției nu este opțională și nici negociabilă. Cu atât mai puțin pentru cel care aspiră să ocupe cea mai înaltă funcție în stat. Tocmai de aceea, atitudinea lui Nicușor Dan ridică o problemă serioasă de legitimitate și consecvență democratică atunci când alege să ignore spiritul constituțional al consultărilor politice și evită dialogul cu toate partidele parlamentare.
Constituția României nu vorbește despre consultări selective, despre preferințe personale sau despre partide acceptabile și neacceptabile. Ea consacră reprezentarea politică rezultată din votul cetățenilor. Parlamentul este expresia voinței populare, iar toate formațiunile care activează pe această scenă au primit un mandat legitim din partea românilor. Într-un moment de criză politică, economică și socială, excluderea unor partide de la consultări nu transmite forță democratică, ci dimpotrivă: transmite ideea unei democrații șubrede, dâmbovițeană, filtrată după simpatii ideologice.
Mai grav este că această abordare alimentează exact sentimentul care, începând cu anularea alegerilor din 2024, a dus România în actuala stare de neîncredere profundă: impresia că regulile sunt invocate doar când convin și ignorate când devin incomode.
În același timp, începe să se contureze tot mai clar ideea alegerilor anticipate ca singura ieșire onorabilă și sustenabilă din criza actuală. Și poate că, pentru prima dată după mulți ani, această variantă nu mai pare un simplu instrument de presiune politică, ci o necesitate democratică.
Toți politicienii României au folosit, la un moment dat, aceeași formulă solemnă: „trebuie să ne întoarcem la popor”. Este fraza preferată în campanii, în momente de tensiune și în discursurile despre legitimitate. Dar dacă această idee are într-adevăr valoare, atunci de ce nu se aplică acum?
Dacă actuala configurație parlamentară nu mai poate produce stabilitate, dacă negocierile sunt blocate, dacă încrederea publică este prăbușită și dacă societatea este mai polarizată ca oricând, atunci soluția firească într-o democrație este revalidarea voinței populare. Nu combinațiile de culise. Nu formulele artificiale de guvernare. Nu excluderile și jocurile de imagine.
Alegerile anticipate nu reprezintă un capriciu politic și nici un pericol pentru democrație. Din contră, ele sunt unul dintre cele mai democratice mecanisme prin care cetățenii pot clarifica direcția țării atunci când clasa politică nu mai reușește să ofere o majoritate funcțională și credibilă.
Pe de altă parte, se vede tot mai clar și motivul real pentru care partidele tradiționale evită cu orice preț discuția despre alegeri anticipate. Atât Partidul Național Liberal, cât și Uniunea Salvați România și Partidul Social Democrat par captive unei temeri comune: verdictul electoratului. După ani de compromisuri, alianțe contradictorii, promisiuni încălcate și erodarea încrederii publice, aceste partide înțeleg că un nou vot ar putea redesena radical scena politică. De aceea, în loc să accepte o resetare democratică prin întoarcerea la cetățeni, preferă formule de avarie, negocieri de culise și menținerea unui echilibru politic artificial. În realitate, refuzul anticipatelor nu pare să aibă la bază grija pentru stabilitatea României, ci mai degrabă teama că românii nu le-ar mai oferi aceeași legitimitate și același număr de voturi.
Cu toate acestea, există momente în care liderii politici trebuie să aleagă între confortul aranjamentelor de sistem și curajul de a cere din nou verdictul cetățenilor. Iar România pare să fi ajuns exact într-un asemenea moment. Dacă politicienii invocă permanent „vocea poporului”, atunci consecvența democratică cere un lucru simplu: să aibă curajul să o asculte din nou.
