Luni dimineață, un bărbat de 73 de ani a murit pe trecerea de pietoni de pe Calea Moților, lovit de un tir.
În timp ce traversa regulamentar. Nu a murit traversând neregulamentar. Nu a alergat printre mașini. Nu și-a asumat vreun risc inutil. A murit pe locul în care legea îi spune că este în siguranță.
Și, din nou, Alba Iulia asistă la aceeași scenă pe care a mai văzut-o.
Un pieton mort.
O familie distrusă.
Comunicate oficiale.
O anchetă.
Iar apoi… tăcere.
Dar există un detaliu care transformă această tragedie într-o întrebare uriașă adresată administrației locale.
Trecerea de pietoni este semaforizată.
Nu este o simplă zebră. Există un sistem de semaforizare instalat tocmai pentru că, la un moment dat, specialiștii au concluzionat că intensitatea traficului și gradul de risc impun o protecție suplimentară pentru pietoni.
Numai că acel semafor nu funcționa.
De ce?
Cine a decis că nu mai este necesar?
În baza cărei expertize?
Unde este studiul de trafic?
Unde este analiza de risc?
Unde este documentul prin care cineva și-a asumat că pietonii sunt suficient de protejați fără acel semafor?
Pentru că această tragedie nu este un caz izolat.
Este aproape trasă la indigo cu accidentul mortal din fața Alba Mall.
Și acolo a murit un pieton.
Și acolo exista un semafor.
Și acolo semaforul nu funcționa.
Și, poate cel mai revoltător lucru dintre toate…
Nici astăzi acel semafor nu funcționează.
Cum este posibil?
Cum poate administrația unui municipiu să privească moartea unui om într-o zonă în care exista deja o măsură suplimentară de siguranță și să nu considere necesară repunerea ei în funcțiune?
Ce trebuie să se întâmple pentru ca un semafor să fie pornit?
Să moară doi oameni?
Trei?
Zece?
Există un principiu simplu în administrația publică: infrastructura rutieră trebuie gestionată astfel încât să reducă riscurile înainte ca ele să producă victime
Dacă într-o zonă intens circulată s-a considerat cândva necesară instalarea unui semafor, iar ulterior acesta este scos din funcțiune, administrația are obligația să explice public de ce.
Nu este un moft.
Este o obligație de transparență.
Mai ales atunci când, exact în acel loc, oameni își pierd viața.
Șoferii care provoacă accidente răspund în fața legii.
Așa este normal.
Dar o societate matură trebuie să își pună și o altă întrebare: unde începe răspunderea celor care administrează infrastructura?
Dacă o decizie administrativă privind siguranța rutieră a fost luată fără fundament tehnic sau fără evaluarea riscurilor, nu mai vorbim doar despre oportunitate administrativă, ci despre o chestiune care merită analizată inclusiv din perspectiva eventualelor responsabilități juridice. Tocmai de aceea, este esențial ca toate deciziile și documentele care au stat la baza opririi acestor semafoare să fie făcute publice și, dacă este cazul, verificate de instituțiile competente.
Pentru că nu mai discutăm despre becuri și stâlpi.
Discutăm despre vieți omenești.
Iar atunci când două accidente mortale au loc în locuri unde semafoarele existau, dar nu funcționau, simpla coincidență nu mai este o explicație suficientă.
Administrația are datoria să răspundă.
Public.
Clar.
Cu documente.
Nu cu tăcere.
Alba Iulia nu are nevoie de conferințe de presă după înmormântări.
Are nevoie de măsuri înainte de ele.
Iar până când autoritățile nu vor înțelege că rolul lor este să prevină tragediile, nu doar să le constate, fiecare nouă victimă va ridica aceeași întrebare dureroasă:
Dacă semaforul ar fi funcționat, acest om ar mai fi fost astăzi în viață?
Este o întrebare la care doar ancheta poate răspunde cu certitudine.
Însă există o alta la care administrația este obligată să răspundă chiar acum:
De ce au fost lăsate nefuncționale sisteme de siguranță instalate tocmai pentru protejarea pietonilor și cine își asumă această decizie?
Până când nu vom avea un răspuns, fiecare semafor stins din Alba Iulia va rămâne nu doar un echipament nefuncțional, ci simbolul unei administrații care pare să reacționeze doar după ce viața unui om s-a încheiat. Și, după cum putem vedea la Alba Mall, nici atunci!
