Ne-au vândut-o atât de des, încât am ajuns să credem că stabilitatea politică este un dar divin. Partidele de la putere ne predică acest cuvânt ca pe o evanghelie a salvării, în timp ce realitatea ne urlă în față o cu totul altă poveste. Adevărul este crud: stabilitatea lor este, de fapt, nemișcarea noastră spre mai bine. Este un pact de neagresiune între privilegiați, în timp ce poporul moare de foame la umbra vilelor de protocol.
Despre ce stabilitate vorbim când mineritul este pus pe butuci, iar mii de oameni sunt aruncați în șomaj cu o semnătură nepăsătoare? Despre ce echilibru vorbim când, la cea mai mică revoltă, stabilitatea prinde formă de baston de jandarm pe spatele cetățeanului care plătește taxe? Pentru ei, a fi stabil înseamnă două lucruri: să nu le fie deranjate afacerile și să fie elevi ascultători în fața străinilor. Așa că se înghesuie să-și bage câți mai mulți bani în conturi și facă pe plac marilor puteri. Să trimită ajutoare în Ucraina sau să defileze prin strâmtoarea Ormuz, ignorând că, acasă, românul își drămuiește banii de pâine.
Să ne uităm la bulgari. Săracii de ei merg la urne pentru a opta oară în cinci ani. Televiziunile noastre, care, cu mici excepții, încurajează stabilitatea, ne arată Bulgaria ca pe un exemplu de eșec democratic. Și totuși, cine râde la urmă? Zilnic, românii din sud trec granița cu rezervorul gol și se întorc cu el plin de la vecinii „instabili”. Și atunci ne punem întrebarea: cum se face că în „haosul” de la Sofia prețurile sunt mai mici, iar în „ordinea” de la București viața a devenit un lux inaccesibil?
Nu mai putem accepta la nesfârșit o clasă politică a cărei singură abilitate este instinctul de supraviețuire la putere. Este inacceptabil să fim conduși de figuri străine de realitatea cotidiană, de politicieni care nu simt greutățile românilor și nici incertitudinea care le apasă viitorul.
Avem nevoie, mai mult ca oricând, de lideri adevărați, nu de simpli administratori de funcții. Avem nevoie de lideri autentici, care să fie recunoscuți și acceptați de popor prin integritatea și viziunea lor. Avem nevoie de oameni de stat care să aibă curajul să construiască temelii pentru generațiile ce vin, refuzând să mai sacrifice interesul național pe altarul succesului electoral de moment. Avem nevoie de o conducere care să oglindească voința reală a oamenilor și care să aibă legitimitatea de a ne ghida, cu demnitate, spre viitor.
Dacă această stabilitate ne sufocă, atunci poate că soluția nu este resemnarea, ci resetarea totală. Decât să mai așteptăm ani de zile ca o clasă politică incompetentă să ne ducă la faliment, mai bine acceptăm testul democratic al alegerilor. Mai bine un proces electoral timpuriu care să cearnă grâul de neghină și să aducă la masă oameni care înțeleg pulsul poporului, decât o liniște mormântală care ne îngroapă viitorul. Poate că este de preferat o instabilitate care ne caută viitorul, decât o stabilitate care ni-l îngroapă. Iar dacă bulgarii pot căuta soluții prin vot repetat până găsesc drumul corect, noi de ce să rămânem prizonierii unei așa-zise stabilități care ne sărăcește pe zi ce trece?
