În politica românească se întâmplă ceva atât de absurd, încât până și absurdul ar fi surprins. În timp ce țara se afundă într-o criză economică și politică tot mai gravă, apar din nou aceleași voci prăfuite care ne explică, doct și superior, că soluția salvatoare ar fi reinstalarea lui Bolojan în funcția de premier. Exact. Ați citit bine. Omul care a pus umărul la dezastrul în care se află România este prezentat din nou de unii politruci ca Mesia administrativ.
Asta nu mai e politică. E bătaie de joc cu premeditare
Și culmea tupeului este că dezbaterea publică nici măcar nu mai privește competența sau rezultatele catastrofale ale guvernului care a condus țara. Nu. Marea problemă națională este dacă „haiducul de la Oradea” mai poate ocupa legal funcția. Atât s-a putut. România arde, economia scârțâie, românii sunt sufocați de taxe, facturi și prețuri, euro sare ca tensiunea unui pensionar în fața facturii la curent, iar clasa politică joacă teatru ieftin cu aceleași marionete obosite.
Și îi vezi la televizor, cu fețele lor de funcționari ai apocalipsei, cum „privesc cu îngrijorare”. Vai, cursul euro! Vai, fondurile europene! Vai, stabilitatea! Același refren isteric, repetat până la greață de oameni care au avut puterea în mâini și au făcut praf tot ce au atins.
Pare că România este administrată de luni întregi de indivizi care seamănă cu niște mecanici auto ce vin să repare motorul după ce au turnat nisip în el. Dar acum au găsit soluția genială: să repete exact aceeași greșeală și să spere că de data asta rezultatul va fi diferit. Dacă un om obișnuit ar gândi așa, familia i-ar ascunde cheile de la casă și i-ar recomanda un consult de specialitate. În politică însă, asta se numește responsabilitate și stabilitate.
Cât dispreț trebuie să ai față de români ca să vii iar cu aceeași figură politică expirată și să pretinzi că ai înțeles mesajul electoratului? Voi chiar credeți că oamenii sunt atât de proști încât să înghită la infinit aceeași ciorbă reîncălzită? Sau pur și simplu nu vă mai pasă? Pentru că asta se vede: o clică disperată să-și conserve privilegiile, sinecurile și accesul la bani publici, chiar dacă țara intră cu totul în zid.
„Ținem cont de vocea poporului”, declară solemn aceiași indivizi care încearcă să împingă din nou în față oamenii respinși deja de societate. O frază atât de ipocrită încât aproape îți vine să verifici dacă nu e pamflet. Care voce a poporului? A celui care pleacă din țară? A celui care muncește până la epuizare pentru taxe din ce în ce mai mari? A celui care vede cum aceeași politicieni își schimbă doar scaunele între ei, ca niște lăutari obosiți la aceeași nuntă falimentară?
Românii nu v-au trimis în Parlament ca să vă protejați unii pe alții și să reciclați aceleași experimente eșuate. Nu pentru asta sunteți plătiți regește din bani publici. Dacă singura idee pe care o mai puteți produce este „hai să-l punem iar pe Bolojan”, atunci poate ar fi cazul să acceptați un adevăr simplu: problema nu mai este doar incompetența voastră. Problema este incapacitatea totală de a înțelege realitatea.
România nu mai are nevoie de salvatori fabricați în laboratoarele sistemului, ci de lideri care înțeleg că o națiune nu poate fi condusă la infinit împotriva propriului popor. Ieșirea din criză nu vine din reciclarea acelorași figuri prezentate drept indispensabile, ci dintr-o întoarcere la ideea simplă că statul trebuie să lucreze pentru cetățenii lui, nu pentru rețele de influență, grupuri de interese și validări externe. Iar dacă tot mai mulți români încep să creadă că soluția stă într-o politică orientată în primul rând spre suveranitate, demnitate națională și decizii luate aici, nu în altă parte, poate că ar fi cazul ca elitele să se întrebe de ce au ajuns oamenii să caute alternative în afara sistemului pe care ele îl apără cu atâta disperare.
