În campania electorală, România părea la un pas de invazia finală. Nu mai lipsea decât să apară Nicușor Dan pe TikTok în costum de general NATO, arătând cu laserul pe hartă cum vin rușii. Tot ce mirosea vag a Est era prezentat ca amenințare existențială: influență rusească, propagandă rusească, rețele rusești, umbre rusești. Probabil și salata boeuf devenise suspectă dacă avea prea multă maioneză slavă.
La un moment dat, Nicușor Dan avertiza solemn că anumite proiecte politice sunt „legate de aceeași sursă, Moscova”.
Apocalipsă geopolitică. Kremlinul bătea la ușă. România trebuia salvată.
Și acum? Întorsătură demnă de Netflix balcanic: în spațiul public apare ideea că pentru funcția de premier ar putea fi luat în calcul Eugen Tomac.
Da, același Eugen Tomac despre care aflăm oficial că s-a născut pe 27 iunie 1981 în Babele, Ismail, Republica Socialistă Sovietică Ucraineană, URSS. Adică în Uniunea Sovietică. Un fost cetățean sovietic. Un om crescut într-un mediu bilingv româno-rus, vorbitor fluent de limbă rusă. Un om care a venit în România abia la 17 ani prin programul destinat etnicilor români din afara granițelor.
Extraordinară transformare politică: ieri ni se spunea că dacă bate vântul dinspre Moscova trebuie să ne ascundem în beci, iar azi descoperim că problema nu mai e chiar atât de gravă când rusul convenabil stă la masa potrivită.
Desigur, realitatea este mai nuanțată decât propaganda electorală. Eugen Tomac este politician român, europarlamentar și lider PMP. Dar exact aici apare ironia monumentală: luni întregi s-a construit o atmosferă isterică despre pericolul rusesc, despre candidați acuzați indirect sau direct că ar avea simpatii estice, fără probe clare, fără demonstrații solide, doar cu etichete și panică electorală.
Iar acum?
Acum aflăm că nu mai contează nici locul nașterii, nici trecutul sovietic, nici limba rusă vorbită nativ, nici faptul că omul s-a născut într-o republică a URSS. Brusc, toate acestea devin detalii irelevante.
Adică exact ceea ce oamenii normali spuneau și în campanie: că originile unui om nu sunt o probă politică.
Dar atunci de ce a fost folosită isteria geopolitică drept armă electorală?
Aici este adevărata problemă. Nu Eugen Tomac. Nu faptul că s-a născut în URSS. Nu faptul că vorbește rusă. Ci dubla măsură.
Pentru adversari: vin rușii!.
Pentru aliați: nu trebuie să judecăm oamenii după locul nașterii.
Magnific. Absolut magnific.
În ritmul acesta, mâine probabil vom afla că cel mai bun specialist anti-Kremlin este cineva născut la Novosibirsk, crescut la Minsk și educat la Leningrad.
Dar „pro-european”, deci totul e în regulă.
Politica românească a reușit performanța rară de a transforma “ vin rușii ” din sperietoare electorală în criteriu opțional, în funcție de interesele momentului.
Ieri: „Pericol existențial!”.
Astăzi: „Stați liniștiți, e de-al nostru.”
