ROMATSA, instituția care asigură serviciile de trafic aerian din România, se confruntă cu o situație fără precedent, după ce conturile sale au fost vizate de o poprire instituită în cadrul executării silite demarate de Pfizer împotriva statului român. Suma totală depășește 3,4 miliarde de lei, la care se adaugă 18,5 milioane de euro reprezentând cheltuieli judiciare și administrative.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, ROMATSA a fost notificată oficial de EUROCONTROL cu privire la instituirea popririi asupra fondurilor pe care regia le gestionează. Măsura este consecința procesului câștigat de Pfizer împotriva statului român în litigiul privind contractul pentru achiziția vaccinurilor anti-COVID din perioada pandemiei, contract pe care autoritățile au refuzat ulterior să îl achite.
În cadrul executării silite sunt vizate aproximativ 3,4 miliarde de lei, reprezentând debitul principal și dobânzile aferente, precum și 18,5 milioane de euro, reprezentând cheltuieli de judecată și costuri administrative.
Conform procedurilor EUROCONTROL, fondurile existente în conturile ROMATSA, precum și cele care urmează să fie încasate din taxele de rută plătite de companiile aeriene, trebuie blocate, fără posibilitatea efectuării altor plăți decât cele către beneficiarul executării.
Pentru a limita efectele măsurii, ROMATSA a apelat la casa de avocatură belgiană care a reprezentat statul român în dosarul fraților Micula. Avocații analizează posibilitatea suspendării executării silite, în încercarea de a evita blocarea activității financiare a regiei.
În paralel, conducerea ROMATSA a informat Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor despre situația creată, urmând să aibă loc discuții între instituțiile implicate. De asemenea, este programată o întâlnire cu departamentul EUROCONTROL responsabil de colectarea și administrarea taxelor de rută, pentru evaluarea impactului și identificarea unor soluții.
ROMATSA, deja în centrul unei alte crize
Executarea silită vine într-un moment extrem de dificil pentru regia autonomă. La începutul acestei săptămâni, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a cerut Guvernului să identifice soluții pentru evitarea suspendării, timp de o lună, a serviciilor ROMATSA, ca urmare a unei decizii a Curții de Apel București.
Hotărârea instanței a fost pronunțată într-un proces deschis de 12 controlori de trafic aerian, care au acuzat discriminare la angajare.
CSAT a avertizat că o eventuală suspendare a activității ROMATSA ar reprezenta „o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale”, având în vedere rolul esențial al instituției în gestionarea traficului aerian din România.

