Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat duminică faptul că sistemul de supraveghere radar a detectat, în jurul orei 09:30, o țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. În urma incidentului, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru populația din județul Tulcea.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, imediat după identificarea țintei aeriene, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pentru aplicarea măsurilor de alertare a populației.
În consecință, IGSU a transmis un mesaj RO-Alert către locuitorii din județul Tulcea, ca măsură de prevenție, având în vedere proximitatea incidentului față de frontiera României.
Ministerul Apărării precizează că sistemele de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian continuă să urmărească evoluția situației, urmând ca publicul să fie informat în cazul apariției unor noi date.
Comunicatul MApN nu oferă, deocamdată, detalii privind natura țintei aeriene sau dacă aceasta a pătruns în spațiul aerian al României.

