Într-o eră a hiper-tehnologizării și hiper-conectivității, este tot mai evident că rețelele sociale au devenit o scenă pe care se joacă o piesă de teatru absurdă, unde “elitele digitale” își varsă frustrările. Ceea ce ar trebui să fie un spațiu de dialog s-a transformat într-o supapă pentru proiecția propriilor eșecuri, frici și, mai ales, a unei ipocrizii sistemice. Analizând reacțiile virulente față de fenomenul suveranist și succesul electoral al lui Călin Georgescu, observăm o fractură logică și morală care definește „noua elită digitală” auto-proclamată.
Nevoia de a proiecta frustrările personale pe rețelele sociale izvorăște dintr-un sentiment de neputință. Atunci când individul simte că realitatea nu se mai pliază pe așteptările sale, când simte că a pierdut controlul, acesta caută un țap ispășitor, într-o încercare jalnică de minimizare a eșecului personal prin stigmatizarea celuilalt. Astazi, pentru cei care se declară pro-europeni și „luminați”, acest inamic a devenit suveranistul.
Dar, în mod ironic, mecanismul prin care acești “apărători ai democrației” aleg să se exprime este unul profund autoritar, iar neîmplinirile vărsate din spatele tastaturii sub formă de ură digitală nu fac altceva decât să devoaleze propriul gol interior.
Există o ironie amară în a acuza un curent de „fascism” în timp ce folosești instrumente pur fasciste pentru a-l combate. Acuzațiile de tip „sărăntoci”, „proști” sau „neinstruiți” aruncate către electoratul suveranist nu sunt doar jigniri, ci dovezi de discriminare cruntă. În acest context, a-i numi, nejustificat, „analfabeți funcționali” pe cei care au o altă viziune politică este o metodă de segregare socială care contravine oricărui principiu democratic. Reprezentarea liderilor suveraniști în mod caricatural (de exemplu, cu turbane pe cap), sugerând că ar trebui să fie ținte pentru puteri străine, este un act de o agresivitate extremă. Aceasta nu este critică politică, ci o formă de fascism cultural care instigă la ură și eliminarea simbolică a adversarului.
Dacă succesul lui Călin Georgescu ar fi fost rodul exclusiv al unei mase „neinstruite”, matematica electorală pur și simplu nu s-ar fi confirmat. Realitatea este mult mai inconfortabilă pentru detractorii săi: votul a venit de peste tot, iar marea revelație a acestui scrutin este discrepanța uriașă dintre discursul public și gestul privat. Mulți dintre cei care pe Facebook afișau snobismul „valorilor europene” și îl huleau pe Georgescu, au pus ștampila pe numele lui. De ce? Pentru că în spatele pozelor de profil cu steaguri UE se ascund aceleași frustrări legate de costul vieții, pierderea suveranității și sentimentul de a fi cetățean de rangul doi în propria țară. Pentru că în spatele declarațiilor pro UE stă un biet român care vede cum slujba îi este periclitată și viitorul copiilor săi este nesigur. Iar pentru asta, deși dintr-un snobism prost înțeles a purtat o mască socială, în cabina de vot, unde nu l-a văzut nimeni, a ales ceea ce a simțit cu adevărat.
Dacă democrația este validă doar atunci când rezultatul este cel dorit de „elite”, atunci nu mai avem democrație, ci o oligarhie a opiniei. Eforturile disperate de a anula votul românilor sau de a invalida candidaturi demonstrează că sistemul este în stare de șoc. Și atunci, apare o întrebare legitimă: dacă sunt atât de sigure că suveranistii sunt insignifianți, neinstruiți și dezorientați, de ce “elitelor” le este frică de votul românilor? Răspunsul este unul singur: frica provine din faptul că marea masă de votanți a lui Călin Georgescu include tocmai acei oameni pe care îi văd zilnic în corporații, în universități și în cercurile lor sociale — aceiași oameni care le dau „like” la postările despre Europa, dar care s-au săturat de dublul standard.
Acest val de ură pe rețelele sociale este, în esență, o formă de autovictimizare a unei clase care simte că pierde monopolul asupra adevărului, care se ascunde după termeni pretențioși și o superioritate intelectuală mimată, dar pe care rezultatul votului a demascat-o. Este din ce în ce mai evident că „ elitele digitale” nu mai pot arăta cu degetul spre „ceilalți” fără să realizeze că degetul arată, de fapt, spre ele însele. Este timpul să renunțe la snobism și să accepte că realitatea nu se mai scrie doar în bulele lor confortabile de pe social media.
