În România, am avut miniștri care au furat, miniștri care au dormit în post și miniștri care n-au înțeles fișa postului. Însă garnitura extrem de vocală a miniștrilor USR a inaugurat o eră cu totul nouă: guvernarea prin prezentarea banalului ca victorie monumentală. Și zi de zi asistăm fără să vrem la spectacolul grotesc al acestor politicieni care nu știu să bată un cui, dar organizează trei conferințe de presă pentru a ne explica viziunea lor revoluționară asupra ciocanului.
Pentru acești miniștri, realitatea nu se măsoară în kilometri de autostradă, locuri de muncă nou create, industrie funcțională și alte asemenea. Nu, ei urmăresc doar să obțină cât mai multe like-uri și share-uri pe Facebook. Au transformat ministerele în agenții de publicitate de nișă, unde orice banală semnătură pe un ordin de serviciu este prezentată publicului cu gravitatea unei descoperiri epocale. Dacă asculți zgomotul lor de fond, ai impresia că reconstruiesc România din temelii în fiecare dimineață la ora 9:00. Dacă deschizi însă fereastra, vezi aceeași încremenire, doar că acum are un filtru colorat pe Instagram.
Această inflație de așa-zis momente decisive a generat o greață colectivă. Când orice mic demers administrativ, care, de altfel, face parte din fișa postului, este vândut drept reformă radicală, strădania în sine se golește de sens. Retorica utilizată amintește de un comentariu sportiv entuziast în care fiecare pasă obișnuită este etichetată ca fiind istorică: după o perioadă, spectatorul realizează că asistă la un meci în care tabela de marcaj există doar în imaginația comentatorului, în timp ce pe teren scorul rămâne înghețat. Așa este și în cazul realizărilor “epocale” ale miniștrilor USR: în prima lună am fost captivați, în a doua eram deja iritați, în a treia râdeam în hohote, iar apoi am devenit indiferenți.
Asta pentru că ne-am dat seama că strategia lor este pe cât de simplă, pe atât de cinică: dacă nu ai rezultate palpabile, mărește volumul boxelor. Dacă tabela de marcaj arată zero, explică-le spectatorilor că posesia balonului a fost progresistă și vizionară. Ei nu contestă doar bunul simț, ci și inteligența publicului, prezentând firimituri administrative drept festinuri naționale.
Tragedia acestui stil de guvernare este că subminează tocmai ideea de competență pe care pretindeau că o reprezintă. În loc de tehnocrați eficienți, am primit niște influenceri cu portofoliu, mai preocupați de cum le stă cravata în selfie-ul din birou decât de mizeria din sistem. Au confundat guvernarea cu un talk – show nesfârșit, unde aplauzele vin din bula proprie, în timp ce restul țării privește cu o sprânceană ridicată și un zâmbet amar.
Lecția pe care acești campioni ai comunicării sterile refuză să o învețe este că niciun munte de adjective nu poate acoperi o groapă din asfalt. Când ecoul devine mai puternic decât sunetul, nu înseamnă că ești important, ci doar că ești într-o încăpere goală. Iar publicul român a învățat demult să facă diferența între un tunet adevărat și cineva care scutură o tablă ruginită în culise.
