La aproape cinci ani de la oprirea definitivă a vechii termocentrale pe cărbune, Mintia este pregătită să reintre în sistemul energetic național într-o formulă complet nouă. Primele teste la cald ale noii centrale pe gaze urmează să înceapă în aceste zile, iar primii megawați produși ar putea fi injectați în rețeaua electrică între 17 și 18 iunie, potrivit unor surse din sectorul energetic.
Procesul de energizare este programat pentru 15 iunie și marchează un moment important pentru unul dintre cele mai mari proiecte energetice aflate în dezvoltare în România. În prima etapă va fi pusă în funcțiune o turbină pe gaz cu o capacitate instalată de 590 MW, urmând ca în luna iulie să fie energizată și cea de-a doua turbină, cu aceeași putere.
Testele inițiale se vor desfășura pe parcursul unei luni sau chiar o lună și jumătate și vor avea rolul de a verifica funcționarea echipamentelor înainte de exploatarea comercială. Dacă toate etapele tehnice vor fi parcurse fără probleme, centrala ar putea produce peste 1.000 MW până la sfârșitul anului.
Pentru atingerea capacității finale de 1.700 MW sunt necesare însă lucrări suplimentare, inclusiv integrarea unei turbine pe abur și a cazanului aferent, instalarea unui nou transformator în stația electrică și modernizarea infrastructurii de transport a energiei. Din acest motiv, termenul pentru funcționarea la capacitate maximă a fost amânat pentru a doua parte a anului 2027.
Proiectul este dezvoltat de Mass Global Energy Rom, companie care a achiziționat activele fostei termocentrale în 2022 pentru 91,23 milioane de euro, fără TVA. Investiția totală în noua centrală pe gaze este estimată la aproximativ 1,4 miliarde de euro, iar producția anuală ar urma să depășească 12.000 GWh de energie electrică.
Transformarea de la Mintia simbolizează și trecerea definitivă de la cărbune la gaz în această zonă a țării. Vechea termocentrală și-a încetat activitatea în noaptea de 26 spre 27 iulie 2021, după mai bine de 50 de ani de funcționare neîntreruptă, iar noul proiect este considerat unul strategic pentru consolidarea securității energetice a României.

