Proiectul bugetului de stat pentru 2026, adoptat de Guvernul României joi seara, trebuie aprobat rapid de Parlament în forma asumată de Executiv, a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Documentul urmează să fie supus votului final în plenul comun al Parlamentului pe 19 martie, după parcurgerea procedurii parlamentare de dezbatere și avizare.
Bugetul, adoptat cu o întârziere de peste trei luni, este construit pe o prognoză de creștere economică de 1% și are ca obiective principale reducerea deficitului bugetar și continuarea investițiilor publice.
Abrudean: „Un buget realist, orientat spre investiții”
Președintele Senatului a subliniat că proiectul trebuie adoptat rapid pentru a asigura stabilitatea economică.
„Este un buget realist, orientat spre investiții și construit fără privilegii. Reprezintă cheia continuării reformelor începute în cele nouă luni de când Guvernul este condus de premierul Ilie Bolojan”, a declarat Mircea Abrudean.
Acesta a adăugat că realismul bugetului este confirmat și de instituții independente, menționând evaluarea pozitivă a Consiliul Fiscal.
„Direcția de reformă trebuie continuată. România are nevoie acum de stabilitate și de un guvern care să continue modernizarea economiei, nu de crize politice artificiale în jurul bugetului”, a mai spus președintele Senatului.
Calendarul dezbaterilor în Parlament
Birourile permanente reunite ale Camera Deputaților și Senatul României au stabilit calendarul dezbaterii proiectelor de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe anul 2026.
Luni, ora 13:00 – termenul limită pentru depunerea amendamentelor de către parlamentari
Luni, 18:00–22:00 – ședințe comune ale comisiilor de specialitate pentru avize
Marți, 9:00–10:30 – dezbateri generale în Comisiile de buget
Marți, 11:00 – miercuri, 13:00 – discuții cu ordonatorii principali de credite și elaborarea rapoartelor
Miercuri, ora 16:00 – joi – dezbateri în plenul comun al Parlamentului
Joi – votul final asupra bugetului.


