autor: Ucu CIUGUDEAN
30.03.2026
Privind înapoi cu recunoștință
In anul I de facultate la Politehnica din anii ’80, unul din hopuri era disciplina Bazele Programării Calculatoarelor, pentru mulți un real coșmar: 2 semestre de cursuri și seminarii, cu verificări pe parcurs și examene scrise. Profesorul H*** vorbea liber și cadențat de lângă catedră, oprindu-se doar ca să scrie titlurile pe tablă. Aveam impresia că le scrie o mașină de tipărit, așa cum notițele noastre de curs au demonstrat ca in ultimii cinci ani expunerile sale erau la punct si virgula identice. Au fost studenți care au pierdut anul, adică facultatea. „End of Job” căci pe atunci sloganul era „facultatea este facultativă, țara are nevoie de brațe!” Am devenit utilizator de computer de cercetare din 1987 si proprietarul unui „laptop” in 1988, iar din 1993 am avut la serviciu computer de uz exclusiv. In mai 1995 mi-am făcut prima intrare in Ciberspațiu: prima conectare la Internet, noutatea-noutăților, minunea timpurilor. In aceeași seara aveam si prima adresa de email, in ceea ce a fost prima rețea a lumii: Eudora! De acum navigam zilnic câteva ore și simțeam că lumea nu mai are bariere la frontiere. In săptămânile și lunile următoare am ajuns să am „prieteni” mai degrabă în lumea largă decât in Romania – crescut într-o țară care nu ne permitea să circulam liber, obligând-ne la călătorii imaginare, și unde „până și laptele supt la pieptul mamei” se știa (oare?)”. Trăiam de acum un sentiment de libertate cvasi totala, aveam acces gratuit si democratic la toate informațiile de pe internet si nimeni nu stătea sa ne sufle in ceafa… Am descoperit curând si afrodiziacele pentru creier „chat room-uri, unde dialogul se lega absolut spontan intre persoane interesante de pe tot globul. Intr-unul dintre aceste chat room m-am intersectat cu 2(3) dintre Părinții Fondatori ai internetului. Am întrebat, firesc, care este prima utilitate a internetului in mintea lor. Creatorul WWW, Tim, mi-a spus ca si-a imaginat „un sistem infinit de documentare”. Cândva am întrebat de ce au ales 5 cai de conectare intre oricare 2 computere din rețea. „Ca sa fie stabila si sigura conexiunea in caz de avarie sau sabotaj!” mi s-a răspuns. In alta discuție am aflat despre securitate pe internet, pardon, internet security protocols, si ca fondatorii-dezvoltatori își propuseseră „sa împiedice forțele râului sa blocheze comunicarea in masă si accesul la informație. Nimeni nu mai trebuie sa pună lacăt, nici monopol, pe informație! Așa am gândit Internetul încât informația sa înconjoare Terra cu cea mai mare viteza, exploziv si necontrolabil”. Eram tânăr si încrezător, ca orice tânăr din Europa de Răsărit (!), si nu înțelegeam cine ar vrea sa saboteze atât de minunata comunicare mondiala! Tot cam pe atunci am mai pierdut o inocenta, caci am aflat cu mirare ca „virușii” cibernetici sunt creați cu buna știință… tocmai de producătorii programelor anti-virus! Așa cum unele boli din anii ’80, ca SIDA si Ebola „apărute in natura”, cică prin Africa, păreau inventate… poate tocmai de cei care au creat un antidot.
In 1992 fusesem a 3-a oara in Orașul Luminii, pe cont propriu, si într-o seara, in timpul unei minunate discuții despre toate din lume si univers (in acest sens Parisul este un mare portal, credeți-mă!), purtata cu un grup de romani aciuiți pe acolo, unul dintre ei s-a ridicat si mi-a dat sa citesc un material xeroxat de câteva pagini. Concentrat, Intr-un stil lapidar, articolul cu parfum de samizdat, prevenea cititorul ca un grup ocult ar urmări -nici mai mult, nici mai puțin- decât crearea unei Noi Ordini Mondiale si instalarea unui Guvern Mondial, cu Termen limita anul 2012! „Este foarte probabil ca destul de mulți sa-si dorească așa o putere, dar nu cred ca statele, oamenii cu un cuvânt greu de spus, grupările politice si economice, ar lasă sa se întâmple așa ceva! Ar fi ca in acele filme de seria B in care niște bizari cu bani mulți își creează imperii secrete, laboratoare cu sute de savanți lobotomizati, armate fidele si nave tip OZN, bazate pe literatura americana si sovietica despre bazele secrete naziste de sub calota Polului Sud! Nu cred ca statele ar lasă pe cineva sa preia puterea!” am sus celor din jur, dar parca nu eram sigur. Seara aceea este tot mai îndepărtată, din păcate am pierdut legătura cu acei imigranți așa de ușor pe cât i-am și cunoscut. Dar in noaptea aceea mi-am adus aminte ca in copilărie, într-un pod al vecinilor de la țară, am dat peste un teanc de reviste colbuite, destinate „lucrătorilor din Ministerul de Interne”, in care se vorbea de „plutocrația occidentală”, „complexul militar-industrial care absoarbe sute de milioane de dolari an de an”, de „cârdășia acestor imperialiști lipsiți de orice scrupule de a subjuga popoarele lumii”, de colonialism si neo-colonialism. Sa fie aceia ce vor Guvern Mondial? Crizele economice ciclice parca sunt provocate de cei care vor averi cat Globul de mari, sau mai mari. Poate provocate tocmai de „entitățile financiare non bancare la care trebuie sa se împrumute in solidar toate tarile membre ale UE pentru a depăși criza care urmează” cum le definea G. Soros in 2019.
In tomna lui 1998, la un simpozion internațional despre atât de râvnita Integrare Europeana, in ultima zi, doi participanți din Franța s-au succedat la microfon si -ex abrupto- au început sa ne vorbească despre pericolul extrem reprezentat de companiile multinaționale. „Pentru a-si atinge scopurile, anume cele de dincolo de profit, își creează un ecosistem toxic si distrug tot ce le sta in cale… sunt capabile de a răsturna cu ușurința oricâte guverne. Păziți-va, este deja târziu!”. Sincer sa fiu, i-am bănuit ca au simpatii, poate chiar apartenență, la Partidul Comunist Francez. Ce multinaționale rele, domn’e, eu lucram la o multinațională buna, si căutam mereu una si mai buna: aveam in „planul personal de dezvoltare” un post cu 3 zerouri in „verzișori” si jeep de serviciu nou, eventual cu șofer. Așa ca in săptămâna următoare – ca in mulți ani care au urmat- viața a decurs ca si pana atunci: birou pana hat-târziu, hamburger cu chips si Coca-Cola, filme la terasa „La Motor” de pe Teatrul National. In jur lumea era marcata de eterna Tranziție la economia de piață, de lupta cu neo-comuniștii, linia a II-a, de reproșuri politice, chiar daca elegante, nu ca laturile si zoaiele inepte ale ultimilor 20 ani. Eram „un popor obosit” de nesfârșitele negocieri cu investitorii străini pentru Marea Privatizare, adică privatizarea marii industrii, acel „morman de fiare vechi” cum l-a etichetat, atât de vizionarul P. Roman, încă din februarie 1990 – ce daca acea industrie nu avea in medie 25 ani vechime, deci nu putea fi nicidecum „depășita”, darămite „ruginita”, important era ca acum Echipa guvernamentala de negociatori condusa de Tr. Băsescu sa convingă pe cineva „sa ne scape de datoriile acumulate an de an de managementul defectuos”!
Navighez zilnic pe internet de atunci, din mai 1995, semn ca exist. Navighez, deci exist. De prin 2005 internauților romani li s-au înmulțit „contactele”, semn ca „sectorul” se democratiza. Demn de menționat ca in România am avut mereu (printre) cele mai mari viteze din Europa si din lume! A explodat concomitent si imaginea digitala si tot atunci rețelele sociale ne-au prins in tentacule – cine mai știe azi de „Mirc”? Mulți nu-si mai amintesc de „Yahoo groups”, putini mai au amintiri cu Yahoo Messenger si celelalte forme de comunicare masificată de la începuturi. Prin 2010 erau încă mulți care se lăudau, mândri, ca nu au telefon mobil, întrebau la ce ne folosește emailul si păreau efectiv de dinainte de 23 august 1944. Bănuiam ca pe ei Marea Resetare -de care citisem deja pe internet prin 2000- nu ii va cuprinde, ca ei vor fi aceia incapabili sa treacă la Noua Frecventa a Terrei. Bine, nu era clar cine va face resetarea aceea, tot ce speram era sa nu fie „reptilienii” si cei din acele cotloane foarte întunecate, de după ușile pe care presa nu voia sa pună reflectoarele. Lumea lor părea ceva de prost gust, detracați ca cei din povestirile cu Jack Spintecătorul. Da, după moartea Dianei mai multa lume a început sa fie atenta la vechile atacurile la adresa Casei Regale britanice. Se legau cu niște „articole” pe care le găsisem mereu pe internet, dar nu le credeam… erau niște povesti -de la grotesc la scabros, de la condamnabil la înfiorător- in care „sunt implicate mari nume din aceasta lume”. Păreau genul de povesti scrise de copii școliți ale clasei de jos, aceea care se simte oprimata oriunde in lume. Intr-o seara am decis sa le adun link-urile si după câteva luni am citit tot ce adunasem. Unele erau scrise cumva metaforic, ca Biblia care vorbise de cel rău, nu de infractori, de decăzuți, nu de drogați, de căzuți in plasa necuratului, nu de șantajați etc. Altele păreau rechizitoriile unor asesori populari in fata unor tribunale populare. Realitatea s-a dezvăluit a avea mult mai multe, mai întunecate si mai înfiorătoare umbre. Da, toate „teoriile conspirației” erau -evident- reale, caci, da… viața bate filmul! Epstein.
Dar când voiam sa discut cu cei din jur aceasta lume a tenebrelor, retrăiam acea neaderență, indiferența si dezinteresul pe care le remarcasem cu 25 ani in urma când le vorbeam despre Noua Ordine Globala si Guvernul Mondial. Majoritatea celor din jur păreau ca dorm. Corabia somnambulilor. Apoi a venit din aer CoViD-ul. Lipsirea de libertăți. Abuzurile. Polarizarea politica devenise antagonica: Noi si Ei. Cei fără masca si Cei cu masca. Împrumuturile tuturor guvernelor la FMI pentru Programul de reziliență, contractate in 2020 aveau prevăzută ultima tranșă de plată in octombrie 2025. Adică implementabila după aceea data, cel mai probabil si acum când citim aceste rânduri – dar despre ce „reziliență” este vorba, pentru ce s-au împrumutat guvernele fără sa ne spună?!
In vara 2020 dr. Streinu-Cercel ne zicea, așa, pythiac, ca „acum CoViD-ul e dus, nu se știe unde, dar revine el!” Si a revenit, mereu mai hidos. Pe când sa treacă ultima linie a suportabilului, acum 4 ani, o operațiune speciala a Rusiei, dar nu una medico-sanitară, a băgat spaima in CoViD-ul lor si in cele 27 de laboratoare subterane din Ucraina, Acele laboratoare despre care Ambasada SUA la Kiev comunica prin 19 februarie 2020 pe web-pagina proprie, că „toate laboratoarele sunt închise, personalul evacuat, iar cei 2700 de militari internaționali au fost repatriați”… Rusia s-a asigurat „sigilând” cu 27 de rachete trimise in toata Ucraina, pana si lângă Liov, apoi a despresurat Kievul, s-a retras in teritoriile de sud-est si a încercuit Combinatul siderurgic Mariupol, cel bănuit a avea subterane foarte active. Au scos de acolo 500 militari ucraineni si 2500 internaționali, adică taman cat declarase Ambasada SUA ca fiind evacuați. Intre ei era si Comandantul Șef-Adjunct al Forțelor Terestre NATO, dispărut de pe Facebook din 19 martie… Anul trecut (2025) opinia publica internațională a aflat ca „2500 prizonieri NATO, capturați de Rusia si aflați in custodia Turciei au fost eliberați”. Unde au fost prinși? La Mariupol, evident. De când erau in custodia Turciei? Din 2020, cel mai probabil dinaintea negocierilor dinamitate de Zelensky. Pe care 2500 militari de elita B. Johnson si Zelensky or fi crezut ca Turcia ii va elibera in ascuns. S-au înșelat, Turcia are stabilitatea data de cea mai mare armata din NATO si maturitatea data de cel mai mare vecin din lume. Toate acestea sunt informații disponibile, din multiple surse documentate. Așa cum si-au dorit Părinții Internetului.
Navighez, deci exist ca om informat. Navighez, deci sunt trezit. Acum mulți sunt treziți, tot mai mulți. In toata lumea. Lumea s-a schimbat profund si ireversibil in acești 30 ani de internet de masă – trăim in net-Satul global de 1,5 minute, sat in care orice știre explodează in 15 minute, este globalizată in 1,5 ore si poate viraliza global in maxim 15 ore. Nimic nu se mai poate ascunde pe termen indefinit. Așa cum și-au dorit Părinții Internetului!
Priveam in ultimii 20 ani lumea prin ecranul laptopului si cumplita hidoșenie care își arata colții, si îmi aduceam aminte -când si când- cele discutate cu Părinții Fondatori ai internetului. Cu o an de an crescândă recunoștință! Dar ce se întâmplă acum, in acest aiuristic 2026, este atât de tulburător încât am ajuns să-mi amintesc zilnic discuțiile avute cu ei acum 31 ani.
Trăim halucinant, intre maxima libertate a gândurilor de care s-a bucurat vreodată omenirea, si eterna dictatură pe care doua treimi din planetă abia acum o văd și ochii multora încă nu o recunosc sau refuza sa o facă, ba chiar o confunda cu binele. Niciodată setea de dictatura a unora nu a fost mai mare, dar dictatorii niciodată nu au fost mai mici ca acum! Pentru că Avem Internetul! Suntem treji.
Apăram Libertatea. Apăram Viitorul. Apăram Viața. Nu sunt vorbe simple. SUS!
