Cum a devenit peste noapte cel mai slab premier postdecembrist marele reformator în ochii iubitorilor de banane
După aproape zece luni de guvernare, bilanțul lăsat în urmă de executivul condus de Ilie Bolojan este unul greu de cosmetizat chiar și pentru aparatul de propagandă care i-a lustruit permanent imaginea.
Românii au fost loviți direct prin creșteri de taxe, impozite și biruri introduse într-un moment economic deja fragil. În loc să stimuleze consumul, investițiile și capitalul autohton, guvernul a ales exact rețeta opusă: a sufocat mediul privat românesc, a redus dramatic puterea de cumpărare și a împins economia spre stagnare și recesiune.
Micii antreprenori români au fost transformați în vaca de muls a statului. Firmele locale au suportat costuri fiscale tot mai mari, în timp ce marile corporații multinaționale au continuat să beneficieze de mecanisme fiscale avantajoase și de o protecție politică evidentă. Mesajul transmis capitalului românesc a fost brutal de simplu: produceți, plătiți și dispăreți în liniște.
În paralel, guvernul s-a împrumutat masiv și la costuri ridicate, împovărând generațiile viitoare cu datorii uriașe, fără ca populația să vadă rezultate concrete în infrastructură, sănătate sau educație.
Mai grav este însă faptul că direcția strategică a guvernării a ridicat serioase semne de întrebare privind interesele pe care acest executiv le-a servit cu adevărat.
În timp ce românii suportau austeritatea, taxe mai mari și scăderea nivelului de trai, resurse financiare importante au fost direcționate către angajamente externe, contracte avantajoase pentru actori economici și statali din afara României și politici care au avantajat constant interese externe în detrimentul celor naționale.
Românilor li s-a spus că trebuie să accepte sacrificii pentru „stabilitate”.
În realitate, stabilitatea promisă nu a venit.
A venit austeritatea.
A venit inflația.
A venit scăderea nivelului de trai.
A venit falimentul pentru numeroase afaceri locale.
Era deja evident inclusiv pentru propriii susținători că acest model de guvernare devenise toxic electoral. Nici măcar aparatul clasic de propagandă favorabil puterii nu mai reușea să ascundă dimensiunea dezastrului economic și social.
Și exact în acest moment apare moțiunea de cenzură.
În mod paradoxal, ceea ce ar trebui să reprezinte actul democratic prin care un guvern incompetent este sancționat riscă să devină exact mecanismul de salvare politică al acestuia.
Brusc, întreaga rețea de propagandă useristă s-a activat.
ONG-uri finanțate din exterior, influenceri politici de serviciu, consultanți ideologici și platforme media apropiate aceluiași ecosistem încearcă acum să rescrie realitatea.
Narațiunea este simplă și agresiv împinsă în spațiul public: Bolojan ar fi fost marele reformator care „în sfârșit făcea ordine”, dar a fost înlăturat de corupți, de sistem și de cei care nu vor modernizarea României.
Această poveste ignoră complet realitatea economică.
Nu moțiunea a creat dezastrul economic.
Nu opoziția a introdus taxele.
Nu opoziția a redus nivelul de trai.
Nu opoziția a sufocat capitalul românesc.
Aceste decizii au aparținut integral guvernării Bolojan.
Iar acum se încearcă transformarea unui eșec administrativ major într-o legendă politică artificială.
Din cel mai slab premier postdecembrist se încearcă fabricarea unui erou reformator.
Iar partea cea mai tristă este că există încă suficienți creduli, acel electorat corporatist care confundă propaganda cu analiza economică și care aplaudă orice li se livrează ambalat frumos, chiar dacă propriul nivel de trai s-a prăbușit în ultimele luni.
Acei eterni iubitori de banane, dispuși să accepte orice sacrificiu personal atât timp cât li se spune că o fac în numele „reformei”.
România are nevoie de reforme reale.
Dar reformele reale nu înseamnă sărăcirea propriei populații, distrugerea capitalului autohton și servirea intereselor altora sub ambalajul propagandistic al modernizării.
