Prima ședință de Guvern organizată după tensiunile fără precedent din Coaliție i-a adus la aceeași masă pe miniștrii PNL și PSD care, în ultimele zile, au fost în conflict. În ciuda disputelor, Executivul a adoptat mai multe măsuri cu impact direct asupra românilor.
Printre deciziile luate joi se numără aprobarea unei hotărâri de Guvern care completează HG nr. 1174/2014, asigurând continuarea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Actul normativ prevede alocarea resurselor financiare necesare pentru susținerea lucrărilor mecanizate din sectoarele vegetal, zootehnic și de îmbunătățiri funciare, în concordanță cu legislația fiscală actuală.
Pentru acest program, Guvernul alocă 620 de milioane de lei din bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2026. Suma acoperă plățile aferente perioadei iulie–decembrie 2025.
În 2026, fermierii vor beneficia de o rambursare de 2,697 lei pentru fiecare litru de motorină, reprezentând diferența dintre acciza standard și cea redusă.
Acciza redusă a fost stabilită la 106,72 lei pentru 1.000 de litri, echivalentul ratei minime de impozitare de 21 de euro, calculată la cursul de 5,0821 lei/euro stabilit la 1 octombrie 2025.
Subvenția acordată reprezintă diferența dintre acciza standard prevăzută de Codul Fiscal, de 2.804,29 lei/1.000 litri, și nivelul redus aplicat în agricultură, potrivit unui comunicat al Guvernului.
