Nu mai vorbim despre oameni obosiți, păcăliți sau lipsiți de opțiuni. Vorbim despre o societate care înghite orice și apoi își vede liniștită de treabă. Orice abuz devine „normal”, orice taxă nouă devine „necesară”, orice umilință devine „parte din viață”.
Românii nu doar că uită. Aleg să uite.
Au uitat cât de ușor au acceptat restricții fără sens, cum au stat cuminți și s-au conformat fără să pună întrebări. Au uitat cum au fost împinși dintr-o frică în alta, dintr-o criză în alta, până când au ajuns să nu mai reacționeze la nimic. Astăzi li se mai aruncă o taxă, mâine încă una. Impozite pe orice mișcă, pe orice există, pe orice respiră. Și reacția? O ridicare din umeri.
Se vorbește despre impozite absurde, despre control tot mai agresiv, despre un stat care nu mai administrează, ci stoarce. Despre instituții care nu mai protejează cetățeanul, ci îl vânează, îl hărțuiesc, îl transformă într-un suspect permanent. Și totuși, nimic nu explodează. Nimic nu se rupe.
Cum e posibil?
Pentru că românii au fost dresați să accepte. Ani la rând li s-a repetat că nu contează, că nu se poate schimba nimic, că „toți sunt la fel”. Și au ajuns să creadă asta. Mai grav, au ajuns să o trăiască.
O țară care are resurse ajunge să-și trimită avantajele în afara granițelor, în timp ce propriii cetățeni sunt pedepsiți cu prețuri mai mari, taxe mai multe și explicații mai puține. Iar reacția nu este furia. Este tăcerea.
Nu pentru că nu ar exista motive. Ci pentru că nu mai există reflexul de a reacționa.
Resemnarea a devenit confortabilă. Este mai simplu să înjuri în privat și să taci în public. Este mai ușor să te adaptezi decât să te opui. Este mai comod să uiți decât să-ți amintești.
Dar adevărul e mai dur: nu doar că sistemul profită de această resemnare. Sistemul există datorită ei.
România nu este doar o țară condusă prost. Este o țară care își permite să fie condusă prost, pentru că cetățenii ei acceptă asta. Zi de zi. Taxă după taxă. Decizie după decizie.
Și poate cea mai incomodă întrebare nu este ce face statul.
Ci până unde vor mai accepta românii să fie tratați astfel, fără să facă nimic.
