Declarația făcută de Călin Georgescu la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu este doar o reacție de moment. Este un simptom. Un simptom al unei nemulțumiri reale din societate, dar și al unui tip de discurs care câștigă tot mai mult teren: simplificarea brutală a unor probleme complexe.
„România are resurse, are oameni, are putere, dar nu are un guvern pe măsură.” Este o frază care prinde. Pentru că atinge o frustrare colectivă. Dar între a spune ceva convingător și a spune ceva adevărat în întregime este o diferență esențială.
Adevăruri incomode
România are, într-adevăr, probleme structurale serioase. Evaziunea fiscală rămâne ridicată, iar colectarea TVA este printre cele mai slabe din Uniunea Europeană. Dependența de importuri există, iar dezechilibrele economice nu pot fi negate.
Sunt realități pe care niciun guvern nu le-a rezolvat complet în ultimele decenii.
Dar de aici până la ideea că „România nu mai produce nimic” este un salt periculos. Economia românească nu este absentă, ci inegal dezvoltată. Produce, dar nu suficient de eficient. Exportă, dar adesea cu valoare adăugată mică. Problema nu este inexistența producției, ci calitatea și structura ei.
Mitul trecutului autosuficient
Invocarea perioadei de dinainte de 1989 ca model de independență economică este o distorsionare convenabilă. România producea mult, dar cu costuri enorme și cu o populație care plătea prețul prin lipsuri severe. Autosuficiența nu înseamnă prosperitate. Iar izolarea economică nu este o soluție într-o lume interdependentă.
Frica drept instrument
Avertismentul privind un „șoc economic uriaș” cauzat de creșterea prețului petrolului este un exemplu clasic de scenariu plauzibil transformat în certitudine. Da, astfel de riscuri există. Dar prezentarea lor ca inevitabile alimentează anxietatea publică, nu înțelegerea.
La fel, ideea că vânzarea unor active strategice ar însemna „pierdem țara” este o exagerare retorică. Dezbaterea despre privatizare este legitimă, dar nu poate fi redusă la sloganuri apocaliptice.
Mesajul lui Călin Georgescu funcționează tocmai pentru că este simplu, direct și emoțional. „Dumnezeu, patrie, familie, onoare” sunt repere puternice într-o societate care simte că și-a pierdut direcția.
Dar politica nu se poate face doar cu simboluri. Economia nu se repară cu lozinci. Iar problemele structurale nu dispar prin identificarea unui vinovat generic numit „guvernul”.
România nu duce lipsă de diagnoze. Duce lipsă de soluții coerente și aplicate consecvent.
Critica este necesară. Chiar vitală. Dar atunci când critica devine generalizare, iar generalizarea devine alarmism, se pierde exact ceea ce ar trebui câștigat: claritatea.
România are resurse. Are oameni. Are potențial.
Dar are nevoie de mai mult decât un discurs puternic.
Are nevoie de adevăr spus până la capăt.
