Scandalos!!! 700 milioane de euro finanțarea acordată de România pentru conectarea orașului moldovenesc Ungheni de rețeaua de autostrăzi din țara noastră
În România se repetă aceeași poveste toxică: statul spune că nu sunt bani, apoi crește taxe, mărește impozite, scumpește viața oamenilor și împinge economia reală spre sufocare. În același timp, aceeași putere politică găsește resurse pentru proiecte de infrastructură din afara granițelor. Mai exact, pentru construirea primilor kilometri de autostradă din Republica Moldova.
Da, ați citit bine: România se împrumută pentru a construi autostrăzi în Republica Moldova, în timp ce propriul cetățean este pus să plătească nota de plată prin fiscalitate tot mai agresivă.
Nu vorbim despre zvonuri sau interpretări, ci despre date publice.
Tronsonul relevant este Tronsonul 4 al Autostrăzii A8: Iași / DN24 – Podul peste Prut Ungheni, lot care include legătura spre Republica Moldova și aproximativ 5 kilometri de autostradă pe teritoriul moldovean. Contractul a fost atribuit asocierii italiene ITINERA SPA – ICM SPA – SAIPEM SPA.
Valoarea oficială a contractului: 3,57 miliarde lei fără TVA, adică aproape 700 milioane euro. Durata de execuție anunțată: 46 luni.
Din acest pachet, partea aflată efectiv în Republica Moldova — estimată la aproximativ 5 kilometri — are un cost realist de execuție între 250 și 350 milioane lei, adică aproximativ 50–70 milioane euro, conform evaluărilor tehnice raportate la costurile regionale pentru autostradă de câmpie.
Cu alte cuvinte, în timp ce România își numără fiecare leu la buget și cere sacrificii populației, zeci de milioane de euro merg către o infrastructură rutieră din alt stat.
Și mai grav este mecanismul financiar. Oficialii au explicat public că finanțarea se face prin instrumentul european SAFE, adică prin bani acordați României sub formă de împrumut. Tradus fără limbaj birocratic: România se îndatorează pentru a finanța inclusiv lucrări de autostradă în Republica Moldova.
Românul plătește taxe mai mari, statul se împrumută, iar rezultatul apare peste graniță.
Exact ca în filmele cu proști: România împrumută o sumă mare de bani, pe care o acordă unei firme din Italia să construiasca proiecte de infrastructură strategică în beneficiul Republicii Moldova. Cetățeanul român plătește taxe și impozite pentru interesele altor două state.
Imaginea este revoltătoare: pensionarul român își numără medicamentele la bucată, antreprenorul autohton se luptă cu birocrația și fiscalitatea agresivă, familiile tinere abia mai fac față ratelor și facturilor, dar statul român găsește energie administrativă și resurse financiare pentru a construi drumuri în altă țară.
Ni se spune că este „strategie”, „solidaritate”, „investiție geopolitică”. Frumos ambalat, recepționat bine în comunicate. Dar omul de rând vede altceva: în România sunt încă județe fără autostradă, spitale neterminate, școli degradate, localități fără canalizare, sate rupte de lume la prima ploaie. Pentru acestea nu se găsesc bani suficienți, însă pentru proiecte externe apar miraculos soluții.
Să ne înțelegem clar: nimeni nu contestă relația specială dintre România și Republica Moldova. Legăturile istorice, culturale și umane sunt reale. Problema nu este cooperarea. Problema este ordinea priorităților. Un stat responsabil își pune mai întâi propriii cetățeni pe primul loc. Își repară propria casă înainte să plătească renovarea vecinului.
Guvernanții cer sacrificii românilor în fiecare an. Cresc TVA, inventează noi biruri, măresc accizele, taxează munca, taxează proprietatea, taxează inițiativa. Apoi explică doct că nu sunt bani la buget. Cum se face atunci că există bani — sau capacitate de îndatorare — pentru proiecte peste Prut?
Dacă proiectul este atât de profitabil, de ce nu îl finanțează integral beneficiarul direct? Dacă este atât de strategic pentru Uniunea Europeană, de ce nu îl acoperă integral Bruxelles-ul? De ce nota de plată ajunge mereu, măcar parțial, la contribuabilul român deja împovărat?
România a ajuns într-o situație absurdă: cetățeanului i se cere să strângă cureaua, în timp ce statul face gesturi generoase în exterior pentru capital politic, imagine și aplauze diplomatice. Este modelul clasic al administrației care preferă fotografia festivă în locul responsabilității față de propriul popor.
Nicio țară serioasă nu își condamnă populația la austeritate pentru a poza în binefăcător regional. Nicio conducere lucidă nu spune românilor „nu avem bani pentru voi”, dar găsește resurse pentru alții.
Românii nu sunt obligați să accepte această logică strâmbă. Solidaritatea externă nu poate fi construită pe sărăcirea internă. Generozitatea statului începe acasă. Iar dacă Bucureștiul a uitat asta, cetățenii au tot dreptul să-i reamintească la vot.
