Activitatea din sectorul construcțiilor a înregistrat un recul în primele două luni ale anului 2026, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Scăderea este vizibilă în special în cazul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale.
În luna februarie 2026 au fost eliberate 2.386 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 35% față de luna ianuarie. De asemenea, pentru clădirile nerezidențiale au fost emise 488 de autorizații, în urcare cu 29,4% comparativ cu prima lună a anului.
Cu toate acestea, raportat la februarie 2025, numărul autorizațiilor pentru locuințe este în scădere cu 8,8%, chiar dacă suprafața utilă totală a crescut cu 8,7%. În același timp, și autorizațiile pentru clădiri nerezidențiale au consemnat un declin de 3,9%.
Per ansamblu, în primele două luni din 2026 au fost emise 4.154 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 8,4% față de perioada similară a anului trecut.
Declinele au fost înregistrate în majoritatea regiunilor de dezvoltare, cele mai mari scăderi fiind în Vest (-130 autorizații), Sud-Est (-120), Nord-Vest (-63), precum și în Centru și București-Ilfov (câte -43). De asemenea, regiunea Nord-Est a raportat o scădere de 32 de autorizații.
Singurele creșteri au fost consemnate în regiunile Sud-Vest Oltenia (+29 autorizații) și Sud-Muntenia (+21).


