Browsing: Diana Buzoianu

Dacă ar fi să ne luăm după entuziasmul cu care Radu Miruță își prezintă „marea realizare”, ai putea crede că România tocmai a rezolvat una dintre marile probleme ale țării. În realitate, a aruncat în aer un bolovan.

Sigur, nu orice bolovan. Este stânca Pârjoaia, iar operațiunea a presupus folosirea a 150 de kilograme de explozibil. Miruță spune că nimeni nu i-a venit de hac de vreo 30 de ani. Treizeci de ani! Mai rămâne doar să ne spună că tot el a inventat și TNT-ul cu care a fost pulverizată stânca.

Există o metodă veche de a înfrânge un popor: nu-l ataci cu tancuri, ci îi iei încet dreptul de a trăi firesc. Îi transformi libertatea în autorizație, munca în contravenție și gospodăria în dosar.

Marele sistem revoluționar de supraveghere a pădurilor, implementat de Diana Buzoianu a reușit, până acum, o singură demonstrație incontestabilă: cei care taie ilegal lemne sunt perfect capabili să identifice o cameră, să ajungă la ea și să o facă bucăți.

O descoperire pentru care nu era nevoie de milioane de euro, de PNRR și de comunicate ministeriale. Era suficientă o singură întrebare: „Bun, și după ce le montăm, cine îi împiedică să le distrugă?”

În sfârșit, PSD a glăsuit! Cică și el vrea “fără Bolojan”. Suntem, în sfârșit, la un pas de iluminare! Eu, care nu am crezut și nu cred că PSD va abandona puterea de bună voie, m-am auto-pedepsit, mi-am făcut bagajele, am lăsat în urmă logica strâmbă a dâmbovițenilor și m-am retras în codru. Un loc în care, singurul intelectual veritabil cu care mai pot dialoga este câinele meu. El nu promite autostrăzi pe care nu le poate desena nici cu carioca, iar tăcerea lui e infinit mai articulată decât orice program de guvernare citit cu dificultate de pe prompter.

După “Marea Anulare” din decembrie 2024, constatăm că există în politica de noastră o specie aparte de energie regenerabilă: zgomotul de fond. E acea vibrație constantă care transformă orice banalitate într-o epopee și orice postare pe Facebook într-o victorie istorică împotriva forțelor răului. În centrul acestei simfonii a nimicului strălucește, mai nou, Diana Buzoianu. O voce atât de vocală încât uneori pare că ecoul propriei importanțe e singurul rezultat palpabil al activității sale parlamentare.

Domnul deputat USR Alexandru Dimitriu a decis să ne scoată din peștera ignoranței și a slobozit o perlă de o înțelepciune rară, decretând că firmele din România nu se închid deloc din cauza măsurilor fiscale aberante, ci pur și simplu pentru că nu mai pot fura de la stat. Să ne oprim puțin și să ne scoatem pălăriile în fața acestui titan al economiei moderne, căci acum am înțeles în sfârșit totul: cofetăria de la parter a dat faliment pentru că patronul nu a mai putut fura asfalt ca să îl bage în frișcă, brutăria de cartier s-a închis fiindcă proprietarul nu a mai avut acces la seiful Băncii Naționale ca să își cumpere drojdie, iar micile cafenele au tras obloanele doar pentru că erau conduse de interlopi deghizați care nu mai puteau devaliza bugetul țării.

Dacă aroganța ar fi o disciplină olimpică, filiala română a „salvatorilor” nu ar mai trebui să facă deplasarea la terenul de joc. Ar obține medalia de aur, din oficiu, înainte să ajungă la gară. Asta pentru că USR nu mai este de mult un partid, ci pare un experiment social cu o putere distructivă fantastică, condus de elitiști de birou care privesc poporul român ca pe un fișier Excel plin de erori ce trebuie șterse fără milă și discernământ.

Trăim în epoca simulacrelor, unde un act de curaj pur, de o noblețe aproape biblică, este imediat confiscat, ambalat în staniol electoral și servit publicului ca o dovadă a eficienței USR. Cazul pădurarului Aurel Frandeș, omul care le-a smuls pe cele două fetițe din ghearele morții, după ore de agonie în pădurile Mureșului, ar fi trebuit să rămână o lecție de umanitate. În schimb, ministra mediului, Diana Buzoianu, l-a transformat într-un prilej de afișare a unei aroganțe politice de prost gust.

Istoria politicii românești este plină de figuri care au confundat expunerea în mass-media cu relevanța doctrinară și aroganța cu autoritatea. Există un tipar de ascensiune care, deși oferă o iluzie de invulnerabilitate pe termen scurt, conține germenii unei prăbușiri catastrofale. L-am denumit „sindromul Elena Udrea” – o amestecătură toxică de vedetism, aroganță mesianică și dispreț față de adversar. Astăzi, doamna ministru Diana Buzoianu pare să fi îmbrăcat aceeași mantie a „alesei” care a dus-o pe „Blonda de la Cotroceni” din vârful statului direct în spatele gratiilor.

În timp ce guvernarea Bolojan reușește contraperformanța de a goli litoralul românesc printr-o politică de austeritate care a transformat vacanța într-un lux pentru mulți români, ministrul Mediului, Diana Anda Buzoianu, pare preocupată de altceva: spectacolul politic.