În ultimele zile, ecranele telefoanelor noastre au devenit câmpuri de bătălie pentru o cauză care, la o analiză rece, ne aparține prea puțin: politica internă a Ungariei. Ne-am împărțit, cu o patimă demnă de cauze mai bune, în tabere care îl plâng pe Viktor Orbán sau îl proclamă salvator pe Péter Magyar. Însă, în mijlocul acestui zgomot de tastaturi, întrebarea fundamentală rămâne cea ridicată de bunul simț: de ce ne-ar interesa pe noi, în mod real, această dispută de la Budapesta?
Browsing: România
Dragi suveraniști,Vă scriu cu îngrijorare, dar și cu speranță. Într-un moment în care ar trebui să fim mai uniți ca niciodată, asistăm la conflicte interne, la orgolii și la dezbinare. Se nasc tabere, se ridică acuzații, iar energia care ar trebui să construiască este consumată în lupte între noi.
Există un paradox amar care definește România modernă: suntem o țară construită pe un munte de bogății, dar trăim la baza lui, așteptând cu mâna întinsă firimiturile care cad de la masa altora. Avem de toate, dar nimic nu pare să mai fie al nostru. România a devenit un fel de bufet suedez geopolitic, unde marile puteri și corporațiile transnaționale se servesc după bunul plac, în timp ce românii privesc neputincioși prin geam.