În timp ce Europa tremură sub presiunea unei crize energetice fără precedent, iar marile state își apără cu dinții fiecare resursă strategică, România face exact opusul: își închide singură robinetul, își distruge industria și își condamnă cetățenii la dependență. Nu din lipsă de soluții. Ci din cauza unei clase politice care a ales, conștient, să trădeze interesul național.
Închiderea definitivă a centralelor pe cărbune nu este un simplu pas spre „viitor verde”. Este actul final al unei demolări începute de ani de zile, o demolare făcută cu bună știință de cei care ar fi trebuit să apere această țară. Mineritul nu dispare pentru că nu mai este util, ci pentru că a fost sacrificat pe altarul obedienței și al intereselor străine.
În timp ce alte state își redeschid minele și își reactivează centralele pentru a-și proteja economia și populația, România își închide ultimele bastioane de independență energetică. Nu din obligație absolută, ci din slugărnicie politică și lipsă de coloană vertebrală.
Aceiași politicieni care vorbesc despre „strategii” și „tranziții” nu au fost în stare să construiască nimic în loc. Au distrus și atât.
Să fie clar: nu asistăm la o reformă, ci la o capitulare. O capitulare în care resursele țării sunt abandonate, locurile de muncă sunt șterse cu buretele, iar comunități întregi sunt condamnate la sărăcie. Iar toate acestea sunt prezentate cinic drept „progres”.
Unde sunt alternativele? Unde sunt investițiile reale? Unde este planul? Nu există. Pentru că nu a existat niciodată intenția de a construi ceva durabil. Doar de a închide, de a bifa și de a executa ordine fără să se țină cont de consecințe.
Această clasă politică nu doar că a eșuat, a ales să abandoneze. A ales să lase România fără pârghii, fără siguranță, fără viitor energetic propriu. Iar prețul îl plătesc românii: facturi mai mari, economie slăbită și o dependență periculoasă de alții.
Istoria nu iartă astfel de decizii. Iar oamenii nu ar trebui să o facă nici ei. Pentru că atunci când o țară își distruge singură resursele, nu mai putem vorbi doar despre incompetență. Vorbim despre responsabilitate directă. Despre decizii care vor cântări ani, poate decenii. România nu a fost înfrântă din exterior. A fost slăbită din interior.
Iar cei care au făcut asta trebuie numiți și trași la răspundere.
