În decembrie 1989, cu puțin timp înainte de prăbușirea regimului comunist din România, Nicolae Ceaușescu l-a primit la București pe Ali Khamenei, actualul lider suprem al Iranului. Întâlnirea avea să fie ultima întrevedere oficială a liderului român cu un șef de stat străin.
Aflat la conducerea Republicii Islamice din 1989, Ali Khamenei este considerat unul dintre ultimii reprezentanți ai „gărzii vechi” a regimurilor autoritare formate în contextul Războiului Rece. De-a lungul mandatului său, el a consolidat un sistem politic bazat pe autoritatea clericală, control strict intern și o politică externă marcată de confruntări și izolare.
Parcursul său politic include elemente comparate adesea cu traiectoriile altor lideri ai secolului XX. Tinerețea sa revoluționară a fost asociată cu cea a lui Fidel Castro, iar statutul de discipol apropiat al ayatollahului fondator al regimului amintește de relația dintre Joseph Stalin și Vladimir Lenin. Numirea sa ca succesor al ayatollahului în 1989 a fost considerată surprinzătoare, similar cu modul în care Ceaușescu a preluat conducerea Partidului Comunist Român după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Născut în 1939, în nordul Iranului, într-o familie religioasă, Sayyid Ali Khamenei a devenit la 19 ani discipol al ayatollahului Ruhollah Khomeini, liderul Revoluției Islamice din 1979. A jucat un rol important în răsturnarea șahului Mohammad Reza Pahlavi și în instaurarea teocrației islamice. Ulterior, a ocupat funcții-cheie în stat, inclusiv cea de președinte al Iranului în timpul războiului cu Irakul. La moartea lui Khomeini, în 1989, a fost desemnat lider suprem, deși nu avea cel mai înalt rang clerical la acel moment; Constituția a fost modificată pentru a permite numirea sa.
Consolidarea puterii și contestările interne
Alegerea reformistului Mohammad Khatami în funcția de președinte, în 1997, a creat așteptări privind o posibilă relaxare socială și o deschidere diplomatică. Totuși, structura de putere dominată de liderul suprem și instituțiile aflate sub autoritatea sa au limitat considerabil amploarea reformelor.
După atentatele din 11 septembrie 2001, discursul antiamerican al regimului s-a accentuat, iar relațiile cu Occidentul s-au deteriorat constant. În plan intern, protestele au fost reprimate în repetate rânduri. Mișcarea cunoscută drept „Revoluția Verde” din 2009, declanșată pe fondul acuzațiilor de fraudă electorală, a fost înăbușită prin intervenția forțelor de securitate, soldată cu numeroase arestări și victime.
În anii următori, programul nuclear al Iranului a continuat să provoace tensiuni internaționale și sancțiuni economice severe. Criza economică, inflația ridicată și nemulțumirile sociale au alimentat noi valuri de proteste, inclusiv în 2022, când manifestațiile declanșate de moartea tinerei Mahsa Amini au mobilizat mii de oameni în întreaga țară. Represiunea autorităților a fost intens criticată de organizațiile internaționale pentru drepturile omului.
Moștenirea politică a lui Ali Khamenei este una complexă și profund controversată: pe de o parte, a reușit să mențină stabilitatea instituțională a Republicii Islamice timp de peste trei decenii; pe de altă parte, Iranul rămâne marcat de diviziuni interne, restricții politice și tensiuni externe persistente.
