România stă pe petrol. Are resurse. Are poziție strategică.
Și, cu toate astea, românul plătește carburant la prețuri de aproape ca în Germania.
Nu mai vorbim din impresii. Vorbim din cifre.
La final de martie 2026, realitatea arată așa:
Benzină (lei/litru, aproximativ):
- Bulgaria: ~7,5 lei
- Republica Moldova: ~7,7 lei
- Ungaria: ~8,1 lei
- Serbia: ~8,5 lei
- România: ~9,5 – 10 lei
- Germania: ~11 lei
Motorină (lei/litru, aproximativ):
- Republica Moldova: ~8 lei
- Bulgaria: ~8,2 lei
- Ungaria: ~8,5 lei
- Serbia: ~9,7 lei
- România: ~10,5 – 11 lei
- Germania: ~12 lei
Acestea sunt diferențele reale.
România este mai scumpă decât toți vecinii săi direcți. Fără excepție.
La motorină – combustibilul economiei – suntem practic în vârful clasamentului, imediat sub Germania.
Și acum întrebarea simplă:
Cum este posibil ca o țară care produce și rafinează petrol să fie mai scumpă decât una care nu are nimic?
În Bulgaria, prețurile sunt mai mici.
În Ungaria, statul plafonează.
În Serbia, statul controlează.
În Republica Moldova, prețurile sunt reglementate zilnic.
În România? Se spune că „piața decide”.
Nu piața decide.
Cine controlează piața, decide.
România are rafinării, dar nu are control.
România are resurse, dar nu are strategie.
Asta este diferența.
Motorina spune totul. Importăm masiv, deși avem infrastructură. Depindem de exterior exact acolo unde ar trebui să fim protejați. Și când apare o criză, prețul explodează.
Iar această explozie nu rămâne la pompă.
Se duce în transport.
Se duce în alimente.
Se duce în construcții.
Se duce în fiecare produs și în fiecare serviciu.
Este un lanț care sufocă economia.
Rezultatul?
Antreprenorii sunt striviți de costuri.
Agricultura pierde competitivitate.
Prețurile cresc în lanț.
Iar cetățeanul plătește tot.
Și plătește mult.
Pentru că România a ajuns în situația absurdă în care:
- are resurse, dar plătește ca un importator
- are rafinării, dar nu controlează prețul
- are poziție strategică, dar nu o folosește
În timp ce vecinii își protejează piețele, România privește.
Nu intervine decisiv.
Nu folosește pârghii.
Nu își apără economia.
Pentru că nu mai decide.
Deciziile sunt luate în altă parte. În funcție de interese care nu sunt ale românilor.
Și atunci, întrebarea devine inevitabilă:
Unde ești TU, Țepeș, Doamne?
Nu ca figură istorică.
Ci ca simbol al unei ordini în care interesul acestei țări era apărat fără ezitare.
Pentru că astăzi nu mai vorbim doar despre prețuri.
Vorbim despre control.
Vorbim despre suveranitate.
Și, mai ales, vorbim despre o țară care plătește scump pentru ceea ce ar trebui să fie avantajul ei.
România produce. Dar nu decide.
România consumă. Alții decid.
