Există partide care se nasc din idei, din doctrine sau din proiecte naționale. Și există partide care sunt plămădite într-un creuzet de către păpușari internaționali cu interese dubioase. USR aparține celei de-a doua categorii. A fost construit pe o ideologie globalistă, susținută de grupuri de interese transnaționale extreme de influentă la nivelul sistemului decizional al UE, care vizează, între altele, accesul la resursele României și crearea unui stat fără identitate națională, obedient politicilor dure promovate de la Bruxelles.
Prin anularea abuzivă a alegerilor de la finele anului 2024 și substituirea lor cu simulacrul democratic din 2025, când în fruntea statului a ajuns o persoană care nu are nimic de-a face cu imaginea de președinte, strategia sistemului format din activiști locali ghidați atent de păpușarii lor din afara granițelor a devenit foarte clară: distrugerea statului suveran roman și alinierea politicilor acestuia unor interese care contravin intereselor naționale, pe cele mai importante paliere: externe, apărare, independență energetică, economie proprie sustenabilă.
Mijlocul prin care acest deziderat este pus în practică este evident: un președinte nevolnic care nu ne reprezintă, ci ne face de rușine în plan internațional, un premier care se încruntă la români și le taie toate resursele necesare unui trai de o decență minimă și numirea în fruntea principalelor ministere a unor USR-iști fără-de-țară (scuze pentru pleonasm).
Și cine să pună mai bine în practică principiul divide et impera decât USR-ul?
În loc să construiască un proiect coerent pentru România, USR a devenit principalul canal prin care furia publică este transformată într-un război între români. Discursul partidului este aproape permanent unul de divizare: societatea este împărțită în „buni” și „răi”, în „progresiști” și „retrogradați”, în „oameni educați” și „suveraniști inculți”. Această retorică permanent conflictuală nu produce reforme, nu produce construcție instituțională și nu produce coeziune. Produce doar polarizare.
Această polarizare nu este accidentală. Ea servește perfect scopului: controlul societății și anihilarea gândirii critice. Cu cât societatea este mai fragmentată, cu atât acest tip de politică devine mai eficientă în amputarea suveranității României și independenței ei economice și financiare. Că de acolo pleacă totul: nu poți fi suveran cât nu ai economie și te împrumuți de la alții.
Așa că, USR a primit fix ministerele care gestionează acești piloni chei despre care vorbeam: externe, apărare, mediu și economie.
Rezultatele sunt clare și strategia evidentă.
La Ministerul de Externe, România a renunțat la ideea unei identități diplomatice proprii. În loc să fie un actor regional activ, cu inițiative și interese clar articulate, diplomația românească apare tot mai des ca un simplu executant al liniilor stabilite la Bruxelles. Nu există o strategie vizibilă pentru regiunea Mării Negre, nu există o politică economică externă ambițioasă și nu există inițiative diplomatice majore.
În domeniul apărării, România se angajează în programe de înarmare extrem de costisitoare, finanțate prin împrumuturi, în timp ce industria de apărare internă rămâne marginalizată. În loc ca securitatea națională să fie corelată cu dezvoltarea industrială internă, statul devine în principal un cumpărător de echipamente militare produse în alte țări, în principal Franța și Germania – state care susțin pe față USR-ismul din România.
În domeniul mediului și energiei, contradicția devine și mai evidentă. România are una dintre cele mai mari resurse hidroenergetice din Europa, o sursă de energie curată și stabilă care ar putea contribui decisiv la independența energetică a țării. Cu toate acestea, proiecte hidroenergetice începute în urmă cu zeci de ani sunt blocate de litigii, procese și presiuni administrative interminabile. Criticii spun că această paralizie este rezultatul unei politici inspirate mai degrabă din activismul ONG decât dintr-o strategie energetică națională. Ministrul USR-ist susține această politică – doar din același mediu a provenit și ea, nu? Lasă că e mai bine să cumpărăm energie de la alții!
Despre economia națională nu are rost să mai vorbim că ea e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Exportăm materie primă și importăm produse finite – de aici și deficitul de cont curent uriaș.
Suntem o piață de desfacere a unor produse de calitate îndoielnică, sursă de forță de muncă calificată ieftină, iar profitul rezultat e externalizat în afara țării, cu binecuvântarea acestui guvern.
De altfel, printre primele măsuri adoptate de Guvernul Bolojan, concomitent cu tăierea veniturilor celor mai vulnerabile categorii sociale – mame, veterani, pensionari și studenți – a fost tocmai scoaterea impozitului de 1% pe cifra de afaceri a multinaționalelor. Un cadou dat stăpânilor care i-au uns în funcții.
Toate aceste exemple arată același lucru: atunci când activismul care reprezintă interese externe obscure devine substitut pentru guvernare, statul încetează să mai funcționeze strategic.
România nu are nevoie de un partid care să transforme fiecare dezbatere într-o luptă între români. România are nevoie de o clasă politică capabilă să construiască proiecte naționale, să definească interese strategice și să le apere.
Fără aceste lucruri, politica riscă să devină doar un zgomot permanent – multă retorică, mult conflict și foarte puțină guvernare în interesul real al României.
