Când nu mai ai argumente suficiente la București, există întotdeauna Bruxelles-ul. Iar când e vorba de salvarea unui om, aparent nici măcar 770 de milioane de euro din banii care trebuie să ajungă în România nu reprezintă un preț prea mare pentru a forța o intervenție externă.
Așa arată, pe scurt, noul episod din epopeea „Salvați-l pe Dominic Fritz”.
După ce Parlamentul României a modificat legislația privind integritatea, iar Curtea Constituțională a validat constituționalitatea amendamentului contestat, USR și aliații săi europeni au trecut la nivelul următor: scrisoarea către Ursula von der Leyen. Liderii PPE și Renew, Manfred Weber și Valérie Hayer, cer Comisiei Europene să analizeze legea și să transmită Parlamentului României că cei 770 de milioane de euro din PNRR depind de respectarea „principiilor europene”.
Traducerea politică, fără ambalaj diplomatic, este simplă: modificați legea sau Bruxelles-ul trebuie să intervină.
Iar întrebarea pe care orice român are dreptul să o pună este una cât se poate de directă: de când ajung banii României să fie transformați în instrument de presiune pentru salvarea politică a unui singur politician?
770 de milioane pentru Fritz?
Dominic Fritz nu este un simplu personaj de fundal în această poveste. Chiar semnatarii scrisorii susțin că amendamentul îl vizează direct. Vlad Voiculescu vorbește despre o „execuție politică”, în timp ce liderii europeni reclamă că legislația ar fi fost modificată pentru a afecta mandatul primarului Timișoarei.
Dar aici apare paradoxul.
Dacă problema este una de drept, atunci ea trebuie discutată în Parlamentul României, în fața instanțelor și în cadrul instituțiilor constituționale românești. Nu printr-o ofensivă politică la Bruxelles în care miza financiară este ridicată la 770 de milioane de euro.
CCR a avut deja un cuvânt de spus. Parlamentul încă dezbate legea. Există proceduri instituționale. Există președintele României, care poate promulga sau retrimite actul normativ.
Și totuși, USR pare să fi ajuns la concluzia că democrația românească are nevoie de un arbitru extern, mai ales atunci când rezultatul intern nu convine.
Noua regulă: dacă pierzi la București, cheamă Bruxelles-ul
Asta pare să fie adevărata filozofie politică a momentului.
Nu e suficient să depui amendamente. Nu e suficient să votezi în Parlament. Nu e suficient să contești la Curtea Constituțională. Dacă toate acestea nu produc rezultatul dorit, atunci începe faza superioară a luptei politice: scrisori la Bruxelles, presiune asupra Comisiei Europene și amenințarea indirectă cu blocarea banilor României.
Pentru cine?
Pentru un singur mandat.
Pentru un singur politician.
Pentru Dominic Fritz.
Desigur, reprezentanții USR susțin că nu cer blocarea banilor. Oficial, cer doar Comisiei Europene să „analizeze”. Numai că scrisoarea pune explicit în discuție plata celor 770 de milioane de euro. Este ca și cum ai spune că nu ameninți pe nimeni, doar că ai trimis o scrisoare în care explici ce consecințe financiare ar putea apărea dacă nu se schimbă o lege care îl afectează pe omul tău.
O nuanță subtilă. Aproape artistică.
„Amendamentul Fritz” sau „operațiunea Salvarea Fritz”?
Între timp, USR a depus o nouă variantă legislativă, fără amendamentul care ar putea produce efecte asupra mandatului primarului Timișoarei.
Coincidență?
Sigur că da. Așa cum este probabil o coincidență că, exact în același timp, doi dintre cei mai puternici lideri de grupuri politice din Parlamentul European cer Comisiei Europene să intervină.
Totul pentru principii.
Principiile apar însă într-un moment foarte interesant: exact atunci când un lider important al USR ar putea avea o problemă politică și juridică.
Aici este problema de fond. Dacă USR crede că legea este greșită, să spună clar. Dacă susține că trebuie modificată, să convingă o majoritate în Parlament. Dacă apreciază că există încălcări ale Constituției, să folosească toate căile legale disponibile.
Dar transformarea banilor României într-un argument în bătălia pentru salvarea unui singur om ridică o întrebare de suveranitate politică pe care nimeni nu ar trebui să o ignore.
Banii PNRR sunt ai unui partid? Ai unui politician? Ai unui primar? Sau sunt ai României?
România trebuie să fie condusă de români
Este perfect legitim ca instituțiile europene să verifice respectarea angajamentelor asumate de România. La fel de legitim este ca Bruxelles-ul să evalueze jaloanele PNRR.
Dar există o diferență uriașă între o evaluare tehnică și transformarea instituțiilor europene în arbitri ai conflictelor politice interne.
Mai ales atunci când conflictul are, în centrul său, numele unui politician.
Comisia Europeană, de altfel, nu a adoptat deocamdată o poziție oficială. A confirmat doar primirea scrisorii și faptul că jalonul integrității va fi evaluat în cadrul procedurilor PNRR.
Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul nu a spus, până în acest moment, că România trebuie să schimbe legea pentru a primi banii.
Dar campania politică este deja în plină desfășurare.
Concluzie: Salvarea soldatului Fritz, varianta cu fonduri europene
În final, românii trebuie să înțeleagă foarte bine miza.
Nu discutăm doar despre un amendament. Nu discutăm doar despre un primar. Discutăm despre precedentul prin care o forță politică românească poate cere sprijin extern pentru a pune presiune asupra propriului Parlament atunci când o decizie internă nu îi convine.
Iar dacă în această presiune ajung să fie invocați 770 de milioane de euro destinați României, atunci cu atât mai mult este nevoie de întrebări.
Cât de departe este dispus USR să meargă pentru a-l salva pe Dominic Fritz?
Și, mai ales, de ce pare că un singur mandat a devenit mai important decât faptul că România trebuie să își primească banii europeni fără ca aceștia să fie transformați în monedă de schimb în bătăliile politice de partid?
Poate că, pentru unii, suveranitatea este bună doar până în momentul în care începe să producă decizii care nu convin.
Atunci, brusc, se cheamă Bruxelles-ul.
Iar România, firește, trebuie să stea și să aștepte verdictul.
Nu pentru că nu avem instituții. Ci pentru că, atunci când instituțiile românești nu dau rezultatul dorit, aparent există mereu varianta „să ne salveze cineva de la Bruxelles”.
