Browsing: Pnl

Călin Georgescu a avut curajul să spună cu voce tare ceea ce politica românească a evitat ani întregi: România poate fi independentă. Nu izolată, nu ruptă de Europa și nu împotriva Occidentului, ci independentă în sensul firesc al cuvântului: capabilă să-și valorifice resursele, să-și producă energia, să-și dezvolte industria, să-și hrănească populația și să-și apere interesele.

Informațiile vehiculate în spațiul public de o televiziune de știri, potrivit cărora Ilie Bolojan și USR au apelat la forurile europene pentru verificarea situației create de legea ANI în cazul lui Dominic Fritz, deschid o discuție care depășește cu mult disputa juridică privind mandatul unui politician. Dincolo de argumentele legale și de dreptul oricărui demnitar de a solicita lămuriri la nivel european, gestul ridică o întrebare politică fundamentală: dacă Bolojan și USR, care au informații din interior, nu mai consideră suficiente instituțiile constituționale ale României și simt nevoia unei validări venite din exterior, atunci de ce ar trebui românii să privească fără nicio rezervă celelalte decizii ale acelorași instituții? Inclusiv controversata decizie din 2024 privind anularea alegerilor prezidențiale? Mai mult, prin această atitudine, cei doi lasă impresia că, atunci când Bucureștiul nu le oferă răspunsul dorit, adevărata soluție trebuie căutată în altă parte, iar această impresie este cu atât mai gravă cu cât vine chiar din partea unor oameni care au pretenția de a conduce România.

Există momente în care politica încetează să mai fie despre stânga sau dreapta și devine pur și simplu despre supraviețuirea unei țări într-un sistem care pare să-și fi pierdut busola. România traversează un asemenea moment.

Poate tocmai de aceea merită ascultate, chiar și critic, vocile unor politicieni care au cunoscut din interior mecanismele puterii. Nu pentru că ar fi infailibili, ci pentru că uneori observațiile incomode trebuie ascultate înainte de a fi expediate drept „atac politic”. În cazul de față, Victor Ponta și Traian Băsescu sunt doi politicieni a căror opinie merită să fie luată în seamă, pentru că pun degetul pe două răni reale: degradarea clasei politice și precaritatea economică a statului român.

Legea salarizării unitare a ajuns într-un punct în care nu mai poate fi tratată ca un simplu exercițiu de aritmetică bugetară. Miza este politică, socială și, mai ales, financiară. În ultima săptămână în care Parlamentul mai poate aproba actele normative de care depind bani importanți din PNRR, liderii PNL, USR, PSD și UDMR sunt chemați la Cotroceni pentru discuții decisive cu președintele Nicușor Dan.

Există momente în care un politician nu trebuie să fie întrebat ce crede despre o controversă, ci pur și simplu să explice. Calm, limpede și complet. Mai ales atunci când vorbim despre instituții fundamentale ale statului și despre întâlniri care, prin natura lor și prin momentul în care au loc, ridică întrebări legitime.

Poate că cea mai importantă propoziție din declarațiile specialiștilor de la Apele Române nu este că Dunărea continuă să scadă, că debitul este la valori istorice sau că Reactorul 2 de la Cernavodă ar putea fi oprit.

Este aceasta: „Nu mai este timp.”

La prima vedere, pare o constatare tehnică. În realitate, este și un mesaj politic spus cu mănuși.

Există momente în politică în care declarațiile unui lider se întorc împotriva lui mai repede decât o poate face opoziția. Exact asta i se întâmplă lui Ilie Bolojan. În aceeași zi în care le cere liberalilor să nu mai repete greșelile trecutului, insistă că hotărârile Congresului PNL sunt „întru totul legale”, deși Tribunalul București tocmai le-a suspendat. Contradicția nu este doar de comunicare. Este una de credibilitate. Iar dacă un lider nu-și poate ține propriul partid în limitele legii și ale statutului, apare inevitabil întrebarea: cu ce autoritate morală și administrativă pretinde că poate conduce o țară?