Având în vedere seria tot mai lungă de eșecuri politice, gafele publice și pierderea evidentă de autoritate, tot mai mulți se întreabă dacă România nu se apropie de un scenariu care părea imposibil în urmă cu câteva luni: demisia lui Nicușor Dan. Ce părea inițial un mandat construit pe promisiunea competenței începe să se transforme într-o criză de credibilitate care se adâncește de la o săptămână la alta.
România traversează probabil una dintre cele mai ridicole și tensionate perioade politice din ultimele decenii, iar toate privirile se îndreaptă spre Cotroceni. Mai exact, spre Nicușor Dan, omul care reușește performanța rară de a părea pierdut chiar și atunci când citește un discurs pregătit dinainte. Un președinte care inspiră mai degrabă imaginea unui student trezit brusc într-un seminar pentru care nu și-a făcut temele decât a unui lider capabil să conducă o țară aflată în criză.
E aproape impresionant cum România a ajuns să își agațe speranțele de un politician care pare că trăiește într-o stare continuă de confuzie administrativă. Țara arde, economia gâfâie, oamenii sunt sufocați de taxe, iar la Cotroceni avem atmosfera unui seminar universitar unde nimeni nu știe cine trebuia să țină prezentarea. Nicușor Dan pare genul de om care, dacă ar fi comandant pe Titanic, ar solicita o pauză pentru a-i întreba pe consilieri cum să anunțe pasagerii că vaporul se scufundă.
Și poate cea mai mare farsă politică este felul în care a fost vândut publicului drept „marele olimpic”, salvatorul rațional care urma să curețe politica românească. În realitate, imaginea construită în jurul lui începe să semene tot mai mult cu un proiect de marketing defect. Jurnaliștii care îl tratau ca pe un geniu administrativ îl privesc acum cu aceeași speranță cu care privești un laptop după ce ai vărsat cafea pe el: poate că încă funcționează, dar nimeni nu mai are încredere în rezultat.
USR-iștii care au împins-o pe Elena Lasconi în decor pentru a-l transforma pe Nicușor în marele ales al dreptei par astăzi victimele propriului experiment. După ani întregi de propagandă despre competență și seriozitate, au descoperit cu șoc că omul nu poate mai mult și are carisma unei ședințe de bloc ținută într-un subsol fără lumină. Fiecare apariție publică a lui pare o luptă dramatică între dorința de a termina fraza și nevoia urgentă de a verifica dacă există un consilier prin apropiere care să-i spună ce trebuie să facă în continuare. Sau să-l oprească din a se scobi în orificii.
Momentul care a pulverizat complet mitul autorității sale a fost episodul TVA-ului și relația cu Ilie Bolojan. În campanie, Nicușor promitea solemn că TVA-ul nu va crește. Promisiuni ferme, ton grav, discursuri despre responsabilitate. Apoi a venit realitatea. Bolojan a anunțat măsurile fiscale, TVA-ul a crescut, iar președintele a rămas spectator la propria demolare politică. A fost poate cea mai sinceră radiografie a mandatului său: un lider fără control real, fără forță politică și fără capacitatea de a impune ceva nici măcar în propria tabără.
Și ca tabloul să fie complet, de curând Laura Codruța Kovesi a reușit să-l umilească public fără mare efort. Într-un schimb devenit viral, doamna procuror l-a tratat cu răceala profesoarei care trimite elevul nepregătit la loc în bancă. Pe scurt, Kovesi l-a trimis la somn politic în câteva replici, iar Nicușor rămas cu aceeași expresie confuză de om care încă procesează textul.
În aceste condiții, este evident că Nicușor Dan nu a fost, nu este și nu are șanse să devină un conducător autentic. România are nevoie de un lider care să intre într-o sală și să impună respect, pe când Nicușor Dan intră într-o sală cu expresia omului care se întreabă dacă nu cumva a greșit complet etajul.
Poate aici stă adevărata tragedie: România traversează o perioadă în care nu își permite un lider ezitant, obosit și absent. Țara caută direcție, iar la Cotroceni pare instalată o eternă pauză de gândire.
În aceste condiții, singura decizie cu adevărat fermă și memorabilă pe care Nicușor Dan ar putea să o ia ar fi retragerea. Paradoxal, o demisie ar deveni probabil primul gest politic clar, curajos și lipsit de ezitare asociat numelui său. Pentru că prelungirea acestui mandat începe să semene tot mai mult cu un experiment eșuat pe care nimeni nu are curajul să îl oprească.
