La un an de la instalarea lui Nicușor Dan în fruntea statului, România pare mai obosită, mai fragmentată și mai lipsită de perspectivă decât în orice alt moment din istoria sa modernă. Entuziasmul electoral al celor care vedeau în el figura președintelui decent, matematicianul calm și tehnocratul anti-sistem, s-a topit rapid în contact cu realitatea unei țări care astăzi pare să funcționeze din inerție, fără direcție și fără autoritate.
Cea mai mare problemă a mandatului său sunt atât lipsa rezultatelor concrete, cât și imaginea permanentă de slăbiciune politică. În toate momentele-cheie, Nicușor Dan a părut dominat de ceilalți actori ai puterii, iar relația cu premierul actualmente demis a devenit simbolul acestei umilințe politice continue. Episodul legat de creșterea TVA-ului a fost poate momentul culminant: în timp ce românilor li se vorbea despre responsabilitate fiscală, președintele părea spectator la propriul mandat, incapabil să impună o direcție sau măcar să își susțină public poziția. În ochii multora, Bolojan a ajuns să pară adevăratul centru de comandă, iar Nicușor doar o prezență protocolară.
Iar dacă tot vorbim despre protocol, România a ajuns în repetate rânduri ținta ironiilor internaționale. Gafele de reprezentare externă, ezitările, momentele de stângăcie neprovocată și lipsa de anvergură diplomatică au făcut ca imaginea țării să fie asociată mai degrabă cu improvizația decât cu seriozitatea. Într-o perioadă în care Europa traversează crize suprapuse și liderii își consolidează pozițiile strategice, România pare absentă de la masa deciziilor importante.
România se confruntă cu facturi, rate și nesiguranță
România pare să plătească prețuri de Occident cu salarii de periferie est-europeană.
Pe plan intern, situația economică apasă tot mai greu pe populație.
Inflația rămâne sufocantă pentru milioane de oameni.
Economia nu merge nicăieri.
Puterea de cumpărare se evaporă de la o lună la alta.
Facturile la energie au devenit un coșmar.
Prețurile la alimente sunt comparabile sau chiar mai mari decât în state occidentale.
Serviciile au ajuns la costuri absurde raportat la veniturile românilor.
Cea mai dureroasă concluzie este aceea că diaspora nu s-a întors acasă
Oamenii care sperau într-o schimbare reală, într-o țară mai predictibilă și mai stabilă, continuă să își construiască viitorul în afară. Exodul nu s-a oprit. Dimpotrivă, mulți dintre cei plecați spun astăzi că România traversează aceeași combinație toxică de haos administrativ, lupte politice sterile și nesiguranță economică.
În locul unei reconstrucții naționale, România trăiește într-o permanentă criză politică. Nimeni nu pare să se înțeleagă cu nimeni. Coalițiile se ceartă zilnic, reformele sunt amânate, iar statul funcționează pe avarie. În tot acest peisaj, Nicușor Dan pare tot mai captiv într-o bulă ideologică restrânsă, dominată de nucleul vechi al activismului „#rezist”, un grup care continuă să vorbească doar pentru sine și nu pentru România
Mulți dintre cei care l-au votat sperau la un președinte mediator, echilibrat și capabil să modernizeze instituțiile. Au primit însă un lider perceput ca distant, ezitant și vulnerabil în fața propriilor aliați. Iar într-o perioadă în care țara avea nevoie de fermitate și viziune, România pare să fi intrat într-o stare de paralizie politică și morală.
Dar cea mai tristă moștenire a acestui prim an de mandat este sentimentul că nimic nu se mai poate repara cu adevărat. Că statul merge înainte fără direcție, că oamenii și-au pierdut răbdarea, iar speranța unei schimbări reale s-a transformat într-un cinism generalizat. România lui Nicușor Dan nu este țara reformată promisă în campanie. Este o țară obosită, scumpă, dezbinată și tot mai nesigură pe propriul viitor.
