Se spune că în politică, imaginea este totul. Dar ce te faci atunci când imaginea pe care o proiectezi nu mai este cea a unui lider, ci a unui om care duce o luptă epuizantă cu propria fragilitate?
Este din ce în ce mai clar că aceia care au pariat pe Nicușor Dan au făcut o eroare strategică de proporții. Nu e vorba de ideologie, nici de programe electorale. Este vorba de o realitate biologică implacabilă: omul pur și simplu dă impresia că nu mai poate face față fizic funcției de președinte.
Am mai avertizat în aceste pagini asupra acestui declin, însă, sincer să fim, nu ne așteptam ca evidența să ne dea dreptate atât de devreme. Spectacolul ultimelor apariții publice a fost, pentru orice observator onest, unul dezolant.
Pupitrul ca ultim punct de sprijin
Am văzut un președinte care nu mai stă în fața națiunii, ci se agață de pupitru ca de o ultimă redută. Nu este postura unui om care conduce, ci a unuia care depune un efort imens doar pentru a rămâne în picioare. Momentul în care memoria îi joacă feste, uitând întrebările jurnaliștilor la jumătatea frazei, a devenit deja o regulă, nu o excepție. Iar scenele în care moderatorii, dintr-o complezenta profesională amestecată cu milă, îi suflă răspunsurile sau îi reamintesc subiectul discuției, sunt jignitoare pentru demnitatea funcției supreme în stat.
Tractorul și raliul imposibil
Am folosit anterior o metaforă care rămâne, din păcate, dureros de actuală: nu poți trimite un tractor să câștige Raliul Paris-Dakar. Oricât de nobilă ar fi intenția și oricât de „muncitor” ar fi utilajul, el nu este construit pentru viteză, agilitate și anduranță extremă sub presiune. Astăzi, pare că avem la Cotroceni un președinte inapt fizic. Care ar trebui să știe că instituia prezidențială nu este o sanatoriu, iar funcția de președinte nu este un premiu de consolare pentru o carieră trecută. Este un post care necesită o prezență de spirit și o vigoare de 24 din 24 de ore!
Singura ieșire din impas
Atunci când mecanismul central al statului este gripat de neputința fizică a celui care ar trebui să-l pună în mișcare, restul instituțiilor încep să funcționeze în gol. România nu își permite luxul unui interimat mascat de picioare tremurânde și amnezii de moment.
În acest context, singura soluție onestă, atât pentru Nicușor Dan, cât și pentru țară, rămâne organizarea de alegeri anticipate. Este timpul să recunoaștem că pariul a fost pierdut și să oferim națiunii un lider care să nu aibă nevoie de ajutorul moderatorului pentru a-și aminti de ce se află acolo.
