Există momente în care un politician nu trebuie să fie întrebat ce crede despre o controversă, ci pur și simplu să explice. Calm, limpede și complet. Mai ales atunci când vorbim despre instituții fundamentale ale statului și despre întâlniri care, prin natura lor și prin momentul în care au loc, ridică întrebări legitime.
Ilie Bolojan a ales însă altă cale.
Întrebat despre întâlnirea cu președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, premierul interimar a răspuns că „se încearcă să se facă din țânțar armăsar”.
Poate că aceasta este, în opinia domniei sale, cea mai simplă metodă de a închide subiectul. Numai că într-o democrație întrebările incomode nu devin mai mici doar pentru că un politician le declară exagerate.
Dimpotrivă.
Când un premier se întâlnește cu șefa CCR, iar întâlnirea are loc într-un moment sensibil, înaintea unor dezbateri importante ale Curții, societatea are dreptul să întrebe: de ce? Unde? În ce context? Cine a solicitat întâlnirea? Care a fost agenda? De ce a fost aleasă acea locație? Și de ce publicul află despre întâlnire abia după ce informația ajunge în presă?
Acestea nu sunt întrebări „de scandal”. Sunt întrebări firești într-un stat în care instituțiile trebuie să funcționeze nu doar independent, ci și în așa fel încât independența lor să fie credibilă în ochii cetățenilor.
CCR a precizat că asemenea întâlniri pot avea ca obiect aspecte administrative și organizatorice și a respins categoric ideea că o cauză aflată pe rol ar putea fi discutată în afara cadrului legal.
Foarte bine.
Atunci transparența ar trebui să fie cel mai bun aliat al tuturor.
Pentru că problema nu este doar dacă s-a discutat sau nu un dosar. Problema este și aparența pe care o creează o astfel de întâlnire. Iar într-un stat de drept, aparența contează. Înalta Curte a atras tocmai atenția asupra necesității ca arbitrul constituțional să fie ferit nu doar de influență, ci și de „orice aparență rezonabilă de influență sau de apropiere față de una dintre părți”.
De aceea, replica lui Bolojan cu „țânțarul” și „armăsarul” este mai degrabă o eschivă decât o explicație.
Un om care ocupă o funcție publică nu trebuie să se supere că este întrebat. Nu trebuie să ridiculizeze întrebarea. Nu trebuie să sugereze că presa, magistrații sau cetățenii exagerează.
Trebuie să răspundă.
Și cu atât mai mult trebuie să răspundă un premier care pretinde că respectă instituțiile statului.
Nu este suficient să ni se spună că politicienii au întâlniri cu șefii instituțiilor. Evident că au. Dar nu toate întâlnirile sunt identice, iar contextul nu este niciodată un detaliu neimportant. Una este o discuție administrativă despre un sediu, despre utilități sau despre un proiect public și alta este o întrevedere cu șeful Curții Constituționale într-un moment în care Curtea urmează să se pronunțe asupra unor chestiuni de interes politic major.
Comparația făcută de Bolojan cu întâlnirile sale din perioada în care era primar al Oradiei sau președinte al Consiliului Județean Bihor nu lămurește această problemă.
Pentru că aici nu discutăm despre un teren pentru un sediu sau despre racordarea unei clădiri la utilități.
Discutăm despre încrederea în arbitrajul constituțional.
Iar această încredere nu se construiește prin minimalizarea întrebărilor.
Se construiește prin transparență.
Poate că nu s-a discutat nicio cauză. Poate că întâlnirea a fost, într-adevăr, strict administrativă. Dar tocmai de aceea nu ar trebui să existe nicio teamă în a explica public, cu subiect și predicat, ce s-a discutat.
Dacă totul este în regulă, de ce această iritare?
De ce „țânțar”?
De ce „armăsar”?
De ce impresia că cei care cer explicații sunt problema, și nu lipsa explicațiilor?
Mai grav este că mesajul transmis publicului riscă să fie unul extrem de toxic: nu puneți întrebări, pentru că noi știm mai bine ce este important și ce nu.
Asta nu este atitudinea pe care oamenii o așteaptă de la un demnitar.
Mai ales de la unul care și-a construit imaginea politică tocmai pe seriozitate, sobrietate și respect pentru reguli.
Funcțiile publice nu oferă imunitate la întrebări. Dimpotrivă, cu cât funcția este mai importantă, cu atât obligația de a da explicații este mai mare.
Iar când în ecuație intră Guvernul și Curtea Constituțională, standardul trebuie să fie unul singur: transparență maximă.
Nu „țânțari”. Nu „armăsari”. Nu fumigene.
Explicații.
Pentru că democrația nu moare doar atunci când instituțiile sunt încălcate. Ea se erodează și atunci când cetățenilor li se spune, de sus în jos, că întrebările lor sunt exagerări și că trebuie să accepte explicații incomplete.
Iar dacă domnul Bolojan consideră că totul este atât de banal pe cât susține, atunci are o soluție foarte simplă: să explice public, integral și fără iritare.
Așa se omoară un scandal.
Nu declarându-l „țânțar”.
Ci luminându-l atât de puternic încât să nu mai rămână nimic de ascuns în umbră.
