Sunt momente în care un politician trebuie să înțeleagă că nu se află pur și simplu la o masă, ci chiar la masa la care se discută lucruri importante pentru țara pe care o reprezintă. Iar dacă masa este la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, iar în fața ta stau doi congresmeni americani, unul republican și unul democrat, atunci ar fi bine să-ți amintești că România nu te-a trimis acolo ca să demonstrezi cât de bine știi să te ghiftuiești.
Dar Radu Miruță pare să fi avut o altă agendă.
În timp ce în jurul lui se discutau securitatea regională, NATO, Marea Neagră și viitorul prezenței militare americane în România, ministrul Apărării era prins într-o negociere mult mai complicată cu un blid cu aperitive.
Și nu oricum.
Miruță înfuleca de parcă se dădea ultima porție de mâncare din România. Ținea furculița ca pe târnăcop și ataca blidul cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Nu mai era o simplă masă, era o operațiune de excavare. Mai lipsea casca de protecție și excavatorul, pentru că la ritmul acela părea hotărât să ajungă până la fundația farfuriei.
Furculița sus, furculița jos. Îmbucătura următoare. Și iar și iar …
America poate să aștepte.
Congresmenii pot să discute.
Securitatea națională poate să mai stea puțin.
Porția, însă, nu.
Și aici apare frumusețea involuntară a scenei. Doi oameni veniți din Congresul Statelor Unite, reprezentând două partide diferite, tocmai pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în această parte a Europei și cât de importantă este România pentru strategia americană, iar ministrul român al Apărării pare că participa la un concurs de mâncat contra cronometru.
Nu știm dacă americanii au fost impresionați. Poate că da. Poate că au plecat spunând: „Excelentă armată au românii. Și ce apetit, măi frate!”
Dar întâlnirea de la Kogălniceanu nu era o chermeză și nici o ieșire la cantină cu colegii. Era o ocazie diplomatică și strategică importantă. România avea în față doi congresmeni implicați direct în probleme de apărare. Exact genul de oameni cu care un ministru al Apărării ar trebui să vorbească, să construiască relații și să transmită mesaje clare.
Să le explice de ce România contează. De ce Kogălniceanu contează. De ce Marea Neagră contează. De ce prezența militară americană contează.
Pe scurt, să profite de faptul că avea America la masă.
Dar ce să vezi? America era la masă, iar Miruță era cu furculița.
Poate că asta este noua doctrină de politică externă a USR: diplomație prin carbohidrați. Dacă nu reușești să-i convingi pe americani prin argumente, măcar să-i impresionezi prin capacitatea de a rade tot din farfurie.
Și poate că nici nu trebuie să fim atât de răi. Poate că ministrul avea emoții. Poate că foamea era copleșitoare. Poate că mâncarea de la popotă era atât de bună încât toate marile probleme ale geopoliticii au dispărut pentru câteva minute.
Doar că există o mică diferență între un cetățean flămând și ministrul Apărării al României aflat la masă cu doi congresmeni americani.
Primul poate să înfulece liniștit.
Al doilea ar trebui să știe că este privit.
Iar dacă tot este privit, ar fi bine să nu lase impresia că tocmai a descoperit mâncarea după trei zile de post.
Mai ales că episodul se înscrie într-o galerie deja memorabilă de momente în care reprezentanții USR par să aibă dificultăți cu lucrurile elementare de protocol. Să nu uităm de Ionuț Moșteanu, care se adăpa nonșalant în timpul intonării imnului național.
Așadar, avem deja o colecție: unul nu lasă cafeaua când se cântă imnul, altul nu lasă furculița când se discută securitatea națională.
Poate că, în fond, a fost mai bine că Miruță a avut gura plină. Pentru că dacă o deschidea, cine știe ce mai spunea. Doamne ferește, poate îi convingea pe americani să-și retragă trupele din România! Și să ia cu ei și ambasadorul.
Așa, măcar, a tăcut.
Morala este simplă: când America vine să discute despre apărarea României, nu este suficient să fii la masă. Trebuie să știi și de ce ești acolo.
România nu are nevoie de miniștri care doar ajung la masa americanilor. Are nevoie de miniștri care știu ce să pună pe masa americanilor: argumente, strategie, interese naționale, viziune.
Iar dacă nu avem toate acestea la îndemână, măcar să nu punem pe masă imaginea unui ministru care ține furculița ca pe hârleț și sapă cu disperare în farfurie.
Americanii au venit să analizeze securitatea României.
Miruță a analizat farfuria.
