E greu de susținut ideea unei guvernări eficiente atunci când primele reacții la o moțiune de cenzură nu sunt argumente, bilanțuri sau explicații, ci un cor bine sincronizat de panică mediatică. Depunerea moțiunii de către PSD și AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan a fost tratată, de o parte a presei, nu ca un exercițiu democratic, ci ca începutul unei apocalipse naționale.
„Vin rușii”, „ieșim din NATO”, „pierdem fondurile europene”, „se prăbușește leul” – aceleași clișee obosite, scoase din sertar ori de câte ori puterea este pusă sub semnul întrebării. Dacă le ducem până la capăt în logica lor absurdă, ar trebui să ne așteptăm ca după o moțiune de cenzură să nu mai răsară soarele, să nu mai cânte cocoșii, să refuze lifturile să urce și, eventual, să dispară semnalul la telefon. Ridicolul acestor exagerări spune totul despre lipsa de substanță a mesajului.
Realitatea este mult mai simplă și mai puțin spectaculoasă: moțiunea de cenzură este un instrument constituțional, normal, prin care o majoritate parlamentară poate evalua și sancționa un guvern. Nu este nici lovitură de stat, nici catastrofă economică. Este, de fapt, unul dintre puținele mecanisme prin care puterea executivă poate fi trasă la răspundere în mod direct.
Și atunci de ce această reacție isterică?
Răspunsul este că, dincolo de zgomot, există o problemă reală: performanța guvernării. Iar aici lucrurile devin incomode.
În plan economic, semnalele nu sunt deloc liniștitoare. Cursul euro a atins un nou maxim, iar reacția presei de casă a fost să transforme o evoluție explicabilă economic într-o armă politică, aruncând vina exclusiv în curtea opoziției. Este o diversiune transparentă. Cursul valutar nu crește sau scade în funcție de declarațiile PSD sau AUR, ci în funcție de încrederea în politicile guvernamentale, de deficitul bugetar, de stabilitatea fiscală și de credibilitatea executivului.
Iar aici apare inevitabil o întrebare simplă, chiar dacă formulată ironic: dacă această guvernare ar fi într-adevăr atât de eficientă pe cât este prezentată zilnic pe rețelele de mediatizare și în presa favorabilă, de ce nu vedem rezultate spectaculoase și în indicatorii economici? De ce nu este euro 2 lei? Evident, nimeni nu se așteaptă realist la un asemenea curs, dar tocmai această exagerare scoate în evidență ruptura dintre propaganda despre performanță și realitatea economică. Nu poți clama excelența și, în același timp, să explici orice rezultat slab prin vina altora.
Absența premierului de la momentul citirii moțiunii
Într-un sistem democratic, moțiunea de cenzură este unul dintre cele mai serioase momente de control parlamentar asupra executivului. A nu fi prezent nu este doar o chestiune de agendă, ci transmite un mesaj de dezinteres sau de evitare a confruntării directe. Un guvern sigur pe sine, convins de propriile rezultate, ar folosi o asemenea ocazie pentru a răspunde criticilor, pentru a-și apăra politicile și pentru a demonstra că are controlul situației. Absența, în schimb, ridică întrebări și alimentează percepția de slăbiciune.
Guvernarea nu înseamnă doar administrație de rutină sau imagine bine lustruită. Înseamnă capacitatea de a anticipa crize, de a construi politici sustenabile și de a inspira încredere mediului economic. Or, exact aceste lucruri lipsesc. Iar când rezultatele întârzie să apară, cea mai comodă soluție este mutarea discuției în zona emoțională: frică, panică, scenarii extreme.
Rolul presei ar trebui să fie tocmai opusul: să tempereze, să explice, să analizeze critic. Când însă o parte a ei devine portavocea puterii, asistăm la o inversare periculoasă a funcțiilor. În loc să întrebe „ce nu merge?”, se spune cetățenilor „nu puneți întrebări, că vine dezastrul”.
Dezastrul nu vine din exercitarea democrației ci din absența ei
O moțiune de cenzură nu dărâmă o țară. În schimb, o guvernare incompetentă, menținută artificial prin propagandă și frică, poate eroda în timp încrederea, economia și instituțiile. Iar dacă nu mai putem discuta deschis despre aceste lucruri fără să fim bombardați cu scenarii apocaliptice, problema nu este la opoziție, ci la cei care confundă guvernarea cu dreptul de a nu fi criticați.
În final, întrebarea corectă nu este „ce se întâmplă dacă trece moțiunea?”, ci „ce se întâmplă dacă nu mai avem curajul să evaluăm guvernarea?”. Pentru că democrația nu moare dintr-o moțiune de cenzură. Moare atunci când aceasta devine imposibil de discutat onest.
