Istoria nu se scrie cu jumătăți de măsură și nici cu oameni de stat care privesc de la fereastră cum se prăbușește demnitatea unei națiuni. Există momente de răscruce în care rolul unui lider politic nu este acela de a administra cifre, ci de a proteja spiritul libertății. Iar pe meleagurile noastre, de prea mult timp clasa politică și cetățenii deopotrivă au ales calea prudenței, ignorând faptul că firavii piloni ai democrației noastre erau măcinați de decizii absurde și netransparente.
Am privit cu toții, uneori cu o resemnare vinovată, cum procesul electoral a fost batjocorit prin anulări de alegeri care au lăsat în urmă doar suspiciuni adânci. Am asistat la ascensiunea unor figuri precum actualul președinte, propulsate de mecanisme care au sfidat orice logică a sondajelor și a bunului-simț. Nu am ieșit în stradă nici când haiducul orădean a început secerișul economic, lovind în echilibrele locale, și nici când impostura a fost ridicată la rang de virtute guvernamentală de către miniștrii USR, care nu își găseau diplomele și improvizau în CV- uri.
Am tăcut când zeci de milioane de euro din sudoarea românilor au luat calea Ucrainei, fără o justificare clară în fața unui popor care se luptă cu neajunsurile. Am tăcut când promisiunile electorale de „mai bine” s-au transformat în poveri fiscale insuportabile, marcate de măriri de taxe care au trădat încrederea celor mulți.
Iar abuzul a mers mai departe, alimentat de pasivitatea noastră. Am acceptat decapitalizarea antreprenorului român, lăsat fără protecție în fața reglementărilor care favorizează exclusiv marile grupuri de interese. Nu am reacționat când valorile fundamentale și credința au fost luate în derâdere în spațiul public, sub masca unei modernizări forțate. Am tăcut când resursele naturale ale țării au fost concesionate pe nimic, amanetând viitorul generațiilor care vin. Nu am ieșit când instituțiile de control au devenit instrumente de intimidare, folosite pentru a reduce la tăcere vocile critice din economie și politică. Am asistat impasibili la exodul tinerilor noștri, goniți de un sistem care premiază pilele politice în detrimentul meritocrației. Iar lista poate continua. Din păcate!
Astăzi însă, linia roșie a fost călcată în picioare cu nonșalanța ignorantului
În Săptămâna Mare, când întreaga suflare ar trebui să se regăsească în introspecție și adevăr, asistăm la asaltul final asupra libertății de exprimare: se dorește închiderea Realitatea TV. Aceasta nu este doar o sancțiune administrativă, ci o încercare brutală de a stinge una dintre puținele voci care mai au curajul să expună derapajele puterii. Senzația generală este că se interzice dreptul de a vorbi despre toate umilințele de mai sus, iar eliminarea unei televiziuni incomode este actul final al cenzurii.
Există voci care spun că Realitatea TV are datorii semnificative la bugetul de stat. Nici nu ar fi de mirare, având în vedere faptul că practica politicii economice actuale este să schimbe regulile peste noapte, după bunul plac al celor de la butoane.
În calitate de susținători ai libertății de exprimare, apreciem că măsura radicală de a închide postul pare mai degrabă o pedeapsă decât o soluție economică rațională. Printr-o astfel de decizie, statul își anulează practic orice șansă reală de a-și recupera banii, deoarece o televiziune închisă încetează să mai producă venituri, să plătească salarii și să genereze taxe curente.
În loc să recurgă la ghilotina administrativă, autoritățile ar fi putut opta pentru un plan de reeșalonare a datoriei, permițând instituției media să funcționeze și să își onoreze obligațiile în timp. Dincolo de presupusele datorii, Realitatea TV reprezintă un pilon al libertății de exprimare și un angajator pentru sute de profesioniști. Dispariția sa din spațiul public lasă în urmă doar datorii nerecuperabile și un segment important de telespectatori lipsit de sursa preferată de informare.
În aceste condiții, este o datorie de onoare pentru toți politicienii care mai au un dram de respect față de tricolor și față de jurământul depus, să iasă în față, să se ralieze indignării generale și să devină scutul cetățenilor. Un lider adevărat nu așteaptă ca strada să se mobilizeze singură, el este cel care dă semnalul demnității. Nu mai este timp pentru calcule electorale sau pentru diplomația de culise. Dacă liderii noștri nu au curajul să denunțe această suprimare a libertății de exprimare acum, atunci legitimitatea lor dispare definitiv. Fără o mobilizare condusă de oameni cu greutate, tăcerea impusă astăzi va deveni întunericul de mâine. Este timpul ca liderii de stat să demonstreze că merită acest titlu, ieșind în spațiul public alături de oameni. Altfel, politica devine un simplu exercițiu de cinism, iar viitorul nostru nu va mai conta.
