În România, există un lucru care funcționează impecabil: vacanța parlamentarilor.
De la începutul lui iulie, aleșii și-au închis mapa, au stins lumina și au plecat în concediu pentru două luni. Nu contează că pe mesele Parlamentului au rămas proiecte de care depind miliarde de euro din PNRR, reforme promise de ani de zile sau măsuri care îi privesc direct pe românii care le plătesc salariile.
Toate pot aștepta.
Legea salarizării unitare? La sertar.
Legea decarbonizării? La sertar.
Codul Urbanismului? La sertar.
Codul Administrativ? La sertar.
Reducerea numărului de parlamentari la 300? Din nou… la sertar.
România are însă un Parlament campion la un singur capitol: amânarea.
Când este vorba despre privilegii, indemnizații sau interese de partid, viteza este uluitoare. Ședințele se convoacă peste noapte, procedurile se comprimă, iar voturile curg cu o disciplină demnă de manual.
Când este vorba despre reforme, despre fonduri europene sau despre promisiuni făcute românilor, aceeași instituție descoperă brusc că nu mai este timp. Va fi după vacanță. Sau într-o sesiune extraordinară. Sau la toamnă. Sau… cândva.
Între timp, România riscă bani europeni pentru că jaloanele din PNRR rămân neîndeplinite. Dar, probabil, și Bruxelles-ul trebuie să înțeleagă că programul concediilor este sfânt.
Spectacolul ipocriziei este complet în cazul reducerii numărului de parlamentari. Aproape toate partidele declară solemn că susțin ideea. AUR spune că o vrea. USR spune că o vrea. Lideri ai PNL au spus că sunt gata să o voteze. PSD evită subiectul. Iar rezultatul este același de fiecare dată: nimeni nu apasă butonul decisiv.
Toți sunt de acord. Nimic nu se întâmplă.
Este probabil cea mai longevivă promisiune politică din România: suficient de bună pentru campanii electorale, prea incomodă pentru a deveni realitate.
Nici economia nu pare să fi încăput în bagajele parlamentarilor. Reducerea accizei la motorină a rămas suspendată. Reducerea impozitului pe dividende a rămas suspendată. Alte măsuri fiscale sunt și ele blocate. În schimb, taxele și scumpirile nu și-au luat concediu. Ele lucrează în fiecare zi.
Românii merg la serviciu, plătesc TVA, accize, impozite și contribuții. Parlamentarii pleacă în vacanță înainte să termine ceea ce aveau de făcut. Diferența este că românii nu își pot spune șefului: „Mai vorbim peste două luni.”
În orice companie privată, dacă ai lăsa neterminate proiecte care aduc finanțarea firmei și ai pleca liniștit în concediu, există șanse mari ca la întoarcere să nu-ți mai găsești biroul. În Parlament, pare să fie doar o tradiție.
Și poate aceasta este cea mai mare problemă. Nu vacanța în sine, ci sentimentul că nu există nicio grabă. Că timpul curge doar pentru cetățeni, nu și pentru cei care îi reprezintă.
România nu are nevoie de parlamentari care să țină discursuri despre responsabilitate. Are nevoie de parlamentari care să rămână în sală până când votează legile de care depind investițiile, economia și încrederea oamenilor.
Până atunci, imaginea este una simplă și amară.
Țara merge înainte.
Problemele se adună.
Facturile vin.
Termenele din PNRR expiră.
Iar Parlamentul… este în vacanță.
