A venit rândul Armatei. Cine nu corespunde noii linii trebuie să plece
Orice regim nou are nevoie de propria clasă de executanti. Mai exact, de oameni ascultători, care nu pun întrebări, nu ridică obiecții și nu au nefericitul obicei de a invoca interesul național atunci când li se cer lucruri care servesc alte interese.
Iar dacă vorbim despre una dintre cele mai importante instituții ale statului român – Armata – cu atât mai mult este nevoie ca în vârf să ajungă persoane perfect compatibile cu noua direcție politică.
Cum faci însă o asemenea schimbare fără scandal? Cum înlocuiești oameni aflați în funcții-cheie fără să recunoști că ai nevoie de alte „piese” pe tabla de șah?
Simplu. Folosești metoda consacrată în România ultimelor două decenii: mâna lungă a justiției.
Și iată că a venit și rândul generalului Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, care de astăzi este urmărit penal într-un dosar prezentat public cu toate ingredientele necesare unei execuții mediatice în direct. Titluri răsunătoare. Breaking news-uri alarmiste. Formulări atent alese pentru a induce publicului sentimentul că asistă la demascarea unui pericol public de proporții.
Numai că apare o problemă.
Dacă ai răbdarea să treci de titluri și să citești efectiv starea de fapt, descoperi cu stupoare că presupusa faptă de o gravitate aproape cosmică ar consta în faptul că ar fi facilitat demersurile unui alt general pentru suplimentarea unor locuri fără taxă la o universitate, destinate viitoarelor cadre ale Ministerului Apărării Naționale.
Teribil.
Cutremurător.
Aproape că îți vine să ceri introducerea pedepsei capitale pentru asemenea îndrăzneală.
Cum să încerci să obții mai multe locuri pentru formarea viitorilor ofițeri ai Armatei Române? Cum să îndrăznești să susții pregătirea unor cadre militare? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt principiile?
Sarcasmul este inevitabil atunci când disproporția dintre spectacolul mediatic și faptele prezentate public devine atât de evidentă.
Pentru că mulți români au mai văzut filmul acesta.
L-au văzut în anii de glorie ai binomului Coldea-Kovesi, în epoca zăngănitului de cătușe, când procurorii și televiziunile lucrau în tandem, iar simpla deschidere a unui dosar echivala cu o condamnare publică. Titlul venea primul. Probele, dacă mai veneau, erau un detaliu secundar.
Mai întâi era distrusă reputația.
Apoi cariera.
Abia la final, după ani de procese, se vedea dacă există și vreo infracțiune.
De multe ori nu exista.
Dar scopul fusese deja atins.
Astăzi, scenariul pare surprinzător de familiar.
România se află în fața unor decizii strategice uriașe. Vorbim despre programe de înzestrare de miliarde de euro. Vorbim despre mecanisme precum SAFE. Vorbim despre contracte care vor redistribui sume colosale și care vor stabili cine câștigă și cine pierde în următoarele decenii.
În asemenea momente, este esențial cine se află la vârful Armatei.
Este esențial dacă acolo se află profesioniști preocupați de nevoile reale ale Armatei Române sau persoane selectate pentru capacitatea lor de a executa fără comentarii ordine venite pe filieră politică.
Iar coincidența face că exact în această perioadă asistăm la dosare, anchete și campanii de presă care lovesc în conducerea militară.
Desigur, ni se va spune că este doar o coincidență.
La fel cum coincidență era și faptul că, în trecut, dosarele apăreau exact atunci când anumite persoane deveneau incomode.
Coincidență era și faptul că marile televiziuni aflau detalii din anchete înaintea avocaților.
Coincidență era și faptul că verdictul public era pronunțat cu mult înaintea celui judecătoresc.
Prea multe coincidențe strică însă povestea.
Într-un stat normal, nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Dar într-un stat normal, justiția nu trebuie să devină instrumentul prin care sunt rezolvate problemele de personal ale noii puteri.
Pentru că atunci când generalii sunt eliminați prin dosare discutabile, iar locul lor este ocupat de persoane mai docile, nu mai vorbim despre combaterea corupției.
Vorbim despre epurare.
Iar istoria ne arată că epurările politice au fost întotdeauna prezentate public drept acte de reparație morală.
În timp ce industria românească de apărare este împinsă în colaps, iar miliarde de euro sunt orientate către marii producători occidentali, devine legitimă întrebarea dacă actualele schimbări din Apărare urmăresc exclusiv criterii legitime sau dacă ele servesc, de fapt, interesele unor grupuri de influență politică și economică aflate atât la București, cât și la Bruxelles.
