După ani în care resursele naturale au fost exploatate sub ochii tuturor, Guvernul condus de Ilie Bolojan anunță, brusc, că a descoperit problema: balastierele mascate în iazuri piscicole.
Un mecanism simplu și eficient: pe hârtie, investiții „verzi” și inofensive. În realitate, extracții masive de agregate minerale, exact acolo unde piața cere, lângă marile șantiere de infrastructură.
Cifrele oficiale nu mai lasă loc de interpretări: peste 1.200 de avize emise în 10 ani. Mai puțin de 10% finalizate ca iazuri. În schimb, peste 230 de milioane de metri cubi de materiale scoase din albiile râurilor. Nu vorbim despre excepții. Vorbim despre un sistem.
Complicitate sau neputință?
Întrebarea nu este dacă statul știa. Întrebarea este de ce a tolerat. Pentru că aceste exploatări nu au apărut peste noapte. Au funcționat ani la rând, cu avize, hârtii și instituții care ar fi trebuit să controleze, dar care, în mod convenabil, nu au văzut nimic.
Acum, aceleași instituții promit „controale intensificate”, „legislație mai dură” și platforme digitale cu nume pompoase precum „Radarul Balastierelor”. Sună bine. Dar vine târziu.
Reformă sau exercițiu de imagine?
Guvernul anunță limite, reguli noi și sancțiuni. Dar problema nu a fost lipsa legilor. Problema a fost aplicarea lor, selectivă, slabă sau inexistentă.
Într-un sistem în care sute de milioane de metri cubi pot fi exploatați sub un pretext birocratic, întrebarea reală este cine a beneficiat și cine a închis ochii.
Testul real începe acum
Ofensiva lui Bolojan poate fi începutul unei curățenii reale. Sau doar o altă etapă de retorică dură, urmată de aceeași realitate din teren. Pentru că, dincolo de comunicate și promisiuni, rămâne un fapt simplu: jaful s-a întâmplat deja. La scară mare. Cu acte.
Iar dacă nimeni nu răspunde pentru asta, atunci nu vorbim despre o reformă, ci despre o resetare a aceluiași mecanism.
