Există un principiu pe care orice specialist în siguranță rutieră îl cunoaște: în trafic, predictibilitatea salvează vieți. Șoferii și pietonii își formează reflexe. Se obișnuiesc cu modul în care este dirijată o intersecție și reacționează în fracțiuni de secundă pe baza unor reguli constante.
La Alba Iulia, însă, cineva pare convins că tocmai această predictibilitate trebuie eliminată.
Astăzi semaforul funcționează normal. Mâine este pe galben intermitent. Apoi este oprit. Peste câteva zile revine la program complet. Apoi dispare din nou din peisaj. Nu vorbim despre avarii sau lucrări punctuale, ci despre un mod de administrare care îi face pe oameni să nu mai știe la ce să se aștepte.
Iar aceasta nu mai este mobilitate urbană. Este improvizație.
Orice șofer sau pieton care circulă zilnic prin oraș știe ce înseamnă reflexul. Dacă o intersecție funcționează luni întregi pe galben intermitent, după o vreme nici nu mai cauți culoarea semaforului. Te-ai obișnuit că regula este alta.
Dar asta nu este totul. Mult mai grav pare faptul că multe dintre ele își schimbă automat regimul de funcționare în funcție de oră. Până seara dirijează circulația normal, apoi, la o oră cunoscută probabil doar de cei care le-au programat, se opresc sau trec pe galben intermitent. Dimineața revin la funcționarea obișnuită, tot după un program pe care șoferii sau pietonii nu au de unde să îl cunoască.
Cum se numește asta? Management al traficului sau loterie?
Orice șofer care circulă zilnic prin oraș știe ce înseamnă reflexul. Dacă treci seară de seară prin aceeași intersecție și o găsești pe galben intermitent, după un timp acesta devine comportamentul pe care îl anticipezi. A doua zi, dacă ajungi cu puțin mai devreme sau puțin mai târziu și semaforul funcționează normal, reflexul pe care chiar administrația l-a creat este contrazis.
Problema nu îi privește doar pe șoferi. Și pentru pietoni traversarea a devenit o loterie. Multe treceri de pietoni sunt semaforizate, altele nu, iar unele își schimbă regimul de funcționare în funcție de oră. După ce traversezi zilnic prin același loc și te obișnuiești că semaforul îți oferă prioritate, ajungi, firesc, să te aștepți la același nivel de protecție și în alte situații similare. Dar reflexele pot înșela. O trecere pe care ieri aveai semafor poate fi astăzi pe galben intermitent, iar alta nu a fost niciodată semaforizată. În materie de siguranță rutieră, astfel de diferențe și schimbări permanente nu creează disciplină, ci confuzie. Iar confuzia este ultimul lucru de care au nevoie oamenii atunci când traversează strada.
Exact asta trebuie evitat într-un sistem rutier bine gândit.
Siguranța nu înseamnă doar semne și semafoare. Înseamnă reguli clare și constante. Înseamnă ca șoferii și pietonii să știe la ce să se aștepte. Când schimbi modul de dirijare al unei intersecții după un program necunoscut participanților la trafic, nu faci orașul mai sigur. Îl faci mai imprevizibil.
Traficul nu este un joc de alba-neagra, iar cetățenii nu sunt cobaii unui experiment administrativ!
După ce Alba Iulia a fost împânzită de semafoare, administrația pare să fi descoperit ceea ce mulți șoferi spuneau încă de la început: sunt prea multe. Dovada este chiar în fața noastră. Aproape jumătate nu funcționează sau petrec mai mult timp pe galben intermitent decât funcționând normal.
Întrebarea este una de bun-simț: dacă pot sta atâtea ore pe zi sau luni întregi oprite sau pe galben intermitent fără ca orașul să intre în colaps, de ce au mai fost montate?
Dacă sunt indispensabile, porniți-le și lăsați-le să funcționeze permanent. Dacă nu sunt, demontați-le, explicați cine a considerat că era necesară această investiție din bani publici și reveniți la sensurile giratorii. Dar încetați să transformați semafoarele într-un decor care își schimbă regulile după un program pe care doar „inițiații” îl cunosc.

